Între magazinele „The Bay” și pubela de gunoi
Păstrez – din vara anului 2002 – o fotografie făcută lîngă o placă comemorativă montată pe un zid al unui mare magazin din orașul canadian Toronto. În bronz, stemă și sub stemă înscrisul: Hudson’s Bay Company, Incorporated 29 mai 1670. Fiica mea, Lucia, îmi spune că magazinele „The Bay”, cu istoria lor atît de îndelungată și bogată, sînt cele mai „scumpe” magazine din Toronto și, practic, din întreaga țară. „Cei care se îmbracă la Bay sau își cumpără alte obiecte sînt dintre cei mai bogați” – îmi zice Lucia. Cum aici, ca să intri în marele magazine, nu-ți trebuie legitimații speciale, ca prin alte părți, intrăm, eu cu o oarecare emoție, fiica și nepoțica mea ca oameni de-ai casei. Amintirea „vizitei” e un ceas, „Casio”, de vreo 50 de dolari, și mai ales, impresiile. Mă grăbesc să adaug că magazinele „The Bay” pot fi găsite în multe cartiere ale marelui oraș canadian. Și mai spun acum că n-am fost numai într-unul singur, ci în cel puțin trei. Nota definitorie: eleganța. Ai senzația că intri într-o lume fascinantă. Scări rulante, paliere luminate din toate părțile, aer condiționat, mărfuri expuse peste tot și din toată lumea. Cum fetele mele preferă mai ales sectorul în care se găsesc cosmetice, zăbovim aici mai mult, pe rafturi îți „zîmbesc” parfumuri dintre cele mai fine, aduse de la Paris, New York sau Tokyo, de calitatea cărora te poți convinge apelînd la mostrele aflate la îndemîna oricărui cumpărător sau, pur și simplu, vizitator. Urcăm cu scările rulante – dar se poate apela și la ascensoare – și străbatem alte zone. Costume elegante pentru bărbați și femei și copii, încălțăminte, lenjerie, vitrine cu ceasuri ajungînd la prețuri de peste șase mii de dolari, electronice. E o abundență fantastică și, din această cauză, e foarte greu să te decizi asupra unui produs pe care-l dorești. Pentru că fiecare te atrage, fiecare e, parcă, mai bun decît celălalt. Oricum, în orice condiții, pleci încîntat, de cele mai multe ori cu convingerea că ai făcut o afacere bună.
Zonele mari comerciale sînt denumite, de cei din partea locului, „plaza”. Nu-i un cuvînt englezesc, dar toată lumea îl pronunță cu interesul determinat de necesitățile pe termen scurt sau lung. Într-o astfel de „plaza” vei găsi grupate magazinele „Canadian Tire”, „Zellers”, „The Bay” etc. De la „Canadian TIRE” îți poți procura inclusiv permis de pescuit, nu mai zic de instrumentele ca atare de la undiție și lansete pentru copii pînă la cele pentru profesioniști. Dar pentru că tot sîntem într-unul din magazinele „Canadian Tire” o să cumpărăm și două lămpi de noapte, cu picior, sprayuri pentru interiorul automobilului și alte chestii de felul acesta, un aspirator de praf și un televizor. Tot de aici cumpărăm butelii cu gaz pentru „un barbeque”, scaun de excursie și mese pentru același scop. Prețurile se schimbă de la o zi la alta. Spre sfîrșitul săptămînii, de obicei, se practică marile reduceri de prețuri. Vinerea găsești acasă, agățat de ușa apartamentului sau a casei, sacoșa cu revistele publicitare editate de marile magazine. Iată, bicicletele se vînd și cu două sute de dolari, televizoarele color pot fi cumpărate cu prețuri între 150 și 600 de dolari. Tot așa, mobilele, într-o gamă extrem de largă, obiectele de iluminat, încălțămintea, etc. O reclamă asiduă, făcută profesional, asigură clientela din marile magazine. Nu mai spun de cele alimentare sau de farmacii.
Am fost, cu o zi înainte de a pleca spre România, în „Scarborough Centre”. Din Fingh Avenue am mers cu automobilul pînă în apropierea stației de metrou, apoi cu metroul, apoi cu trenul aerian și, în sfîrșit, am ajuns la acel grup de magazine. Ceea ce am putut vedea aici în cele vreo patru ore cît am stat e de domeniul fantasticului. Am încercat comparații cu ce e mai mare și mai deosebit, în materie, pe la noi. Atît doar pot spune: grupul acesta comercial e mare cam cît patru stadioane de fotbal. O lume pestriță invadează zi de zi această zonă a orașului Toronto. Obosit, m-am așezat pe o bancă de pe o „alee” dintr-un magazin, timp în care Luci și Anna Julia și-au cumpărat obiectele după care veniseră aici. Doi copii de culoare s-au așezat lîngă mine, iar unul, cel mai mare, m-a întrebat ce mai fac. Le-am răspuns, iar ei mi-au zis că au venit cu părinții să cumpere niște cadouri. Copiii au plecat și, ceva mai tîrziu, au apărut și fetele mele care crezuseră că m-au pierdut. Am mîncat la un restaurant – astfel de unități comerciale se găsesc la tot pasul, iar cuvîntul „restaurant” e impropriu. Sînt mese peste tot, poți cumpăra mîncăruri canadiene, chinezești, italiene, japoneze, rusești și chiar românești.
„Honest Ed” este magazinul imigranților, mai bine zis, al celor abia sosiți în Toronto. E pe Bathurst Ave, colț cu Bloor Ave. O clădire uriașă, „de epocă”, îmbrăcată în ghirlande de becuri. În fapt, sînt două clădiri unite între ele printr-o „pasarelă” acoperită cu sticlă. Noaptea e o feerie. Și în acest magazin te poți rătăci. Găsești tot ce-ți dorește inima și la prețuri mici. „Honestul Ed” a știut ce face. Inima îmi bate mai puternic atunci cînd, aflîndu-mă în sectorul cu obiecte casnice – oale, tigăi, farfurii, ibrice, văd că toate-s fabricate în România. În magazin sînt importate mărfuri din multe țări din estul Europei și din Africa. Mi-am zis că și din această cauză prețurile sînt mai mici. Asta nu înseamnă că vei găsi produse de calitate îndoielnică. Deși, sînt și mărfuri la mîna a doua. Mare iubitor de artă, Ed vinde și tablouri și obiecte vechi. Ghicesc că patronul e iubitor și de artă cinematografică, deoarece pereții interiori sînt, în anumite locuri, și pe mari porțiuni, tapetați cu fotografii ale actorilor americani, canadieni și francezi, cu autografe. Luci îmi zice că dacă te nimerești în magazin de Ziua Recunoștinței, poți mînca pe gratis căci patronul e și un om cu inimă largă.
Cum spuneam, magazinele nu duc lipsă de clienți, asta pentru că prețurile sînt acceptabile, iar mărfurile, inclusiv cele de folosință îndelungată, apar tot timpul în generații noi. Cu o leafă, să zicem, de 2.000 de dolari pe lună, poți să-ți cumperi cinci mașini de spălat automate sau șase televizoare color sau patru mașini electrice de gătit. Sigur, sînt și prețuri mai mari, însă eu am luat în calcul prețurile medii, așa încît nu-i de mirare că, la pubela de gunoi, vei găsi, așezate cu grijă, obiecte precum televizoare color, computere, aragaze, frigidere, covoare, biciclete, fotolii și canapele. Pe unele chiar le-am pipăit, gîndindu-mă la amărîții din țara noastră care caută prin gunoaie mîncare. Prietenul meu, Dumitru Sudu, fost coleg de clasă de liceu, plecat în Canada de prin ’88, acum administrator de bloc, îmi spunea dacă nu mă interesează niște covoare bune, „stil persan”, pe care le-a strîns într-o magazie. Dacă nu aș fi avut bagajele mele… Cert e că nu sînt puțini cei care, la începutul traiului lor în Toronto, apelează la astfel de obiecte. Unii chiar m-au spus că primele lor televizoare color au provenit de la pubela de gunoi. (Eugen VERMAN)
Lasă un răspuns