REPORTER ÎN PIAȚĂ Bătrîna din Hemeiuși

O pungă cu fasole, zece legături de frunze de viță, două grămezi de floare de gălbenele. A mai adus la piață niște praz și două grămezi de semințe de bostan, care au fost cumpărate imediat. „Astea nu știu dacă le mai vînd. Și e tare frig!”. Asta îmi spune bătrîna, fostă ceapistă din Hemeiuși, acum pensionară și bolnavă. Cere zece mii pe gălbenele, o mie pe legăturica de frunză de viță și 25.000 pe fasole. „N-ai vre se le iei matale? Ți le dau și mai ieftin. Am înghețat de frig. Strașnic ger!”. Bătrîna e palidă și are multe riduri pe față. Spune că suferă de reumatism și de inimă. „Nici eu nu știu ce mă mai doare… în fiecare lună dau patru sute de mii pe rețetă. Toată pensia mi se duce pe medicamente. Noroc că am o bucată de pămînt de pe care mai scot cîte ceva și mai aduc și la tîrg, că altfel nu știu ce m-aș face! Băiatul pe care-l am e șomer, are și el doi copii, de unde să-mi dea? Mare lucru să fii sănătos!”. Observ că face ce face și amintește despre sănătate. Spune că a fost ceapistă și că de acolo i se trag bolile. „Eu am muncit, n-am glumit. Ridicam patru femei lada cu cartofi de treizeci de kile, celelalte se făceau că ridică, eu ridicam aproape singură. Erau șmechere… Eu n-am fost șmecheră, eu am muncit cu cinste”. O întreb de ce a venit azi, pe gerul ăsta năpraznic, și ea îmi răspunde că are de făcut o pomană pentru bărbatul ei, care i-a murit cu zece ani în urmă, a fost și el ceapist , a muncit la cultura mare, prășea cît era ziulica de lungă și a răcit la plămîni, că pe arșița aceea se ducea și bea apă rece, de acolo i s-a tras sfîrșitul.

Cît stăm de vorbă, trece o femeie care se interesează de foile de viță, vrea să facă sarmale de post, cu orez și ghebe și soia la pachet, le cumpără pe toate, vine și un bărbat și-i cumpără fasolea, iar eu dau zece mii pe gălbenele și-mi iau rămas bun, urîndu-i sănătate. (Eugen Verman)