Cu mai mulți ani în urmă, asistam la un eveniment „local”, care a atras cîteva zeci de oameni. Zic „local”, deoarece s-a petrecut în imediata apropiere a locuinței mele și cum eu locuiesc la doi pași de piața mare a Bacăului, nu greșesc dacă spun că evenimentul cu pricina avea loc în piață. Era vorba de punerea în funcțiune și sfințirea Ceasului – scriu cu literă mare – din piață, și atunci, cred că cel mai fericit om era creatorul acestui important „punct de reper” al pieții, nimeni altul decît cunoscutul ceasornicar Victor Popovici. A fost ambiția lui – pentru că și el locuiește tot în această zonă – să aducă cetățenilor acest dar făurit numai și numai cu posibilitățile sale materiale și, înainte de toate, cu iscusința lui profesională. Eu am și scris, atunci, în presa locală despre eveniment, și după aceea, pe parcursul trecerii vremii, m-am bucurat să constat că ceasul merge „la fix” – de fapt „ceasurile”, căci e vorba de patru ceasuri purtate de același mecanism -, inclusiv cel care, cum îmi spunea maestrul Popovici, „indică ceea ce se întîmplă, cum merg lucrurile în țara noastră”. E drept, unii trecători s-au oprit nedumeriți atunci cînd au constatat că celelalte trei arătau, de pildă, ora 12, în vreme ce acesta arăta o altă oră…
Au trecut, deci, cîțiva ani buni de atunci și, cum se întîmplă adesea, intemperiile și-au spus cuvîntul și în ce privește această adevărată bijuterie a pieții. Postamentul, din tablă, vopsit în albastru, și-a pierdut din culoarea strălucitoare, iar în unele zone rugina și-a dat în petec; sticlele cadranelor au avut și ele de suferit, dar din alte cauze decît intemperiile, și anume n-au rezistat la pietrele aruncate insistent de unii inși care au găsit să se joace astfel; orele indicate nu mai corespund mersului timpului, pentru că maestrul, fiind acum la o vîrstă înaintată, nu mai reglează mecanismul la două, trei zile, așa cum făcea altădată… Zilele trecute l-am întîlnit și l-am găsit supărat, mi-a spus că nu știe unde să mai meargă, nimeni nu-l ascultă, i-a rugat pe cei din administrația locală să-l ajute cu vopsea, cu sticlă să repună în funcțiune ceasul, pentru că „nu vedeți cum arată…?”, dar, se pare, nimeni nu l-a băgat în seamă. În schimb, ceasul nu se dă bătut. Merge și el cum poate și, chiar dacă nu dă ora exactă, rămîne un reper pentru piață și pentru cei mulți care, zilnic, trec prin dreptul lui. (Eugen Verman)
Lasă un răspuns