În ultimul an, stînd de vorbă cu foarte mulți oameni care și-au făcut un mod de viață din munca la taraba din piață, am descoperit că revoluția din ’89 a schimbat multe destine. Inși care, pînă mai ieri, erau muncitori calificați, tehnicieni sau ingineri în întreprinderi băcăuane s-au apucat să facă negoț. Iat-o pe femeia aceasta: tînără, solidă, cu fața zîmbitoare, deși, se vede de la o poștă, e obosită, e vînzătoare de portocale, lămîi, struguri etc. O știu de mai mulți ani. Ea mă salută cînd trec prin dreptul locului unde-și desfășoară, zi de zi, fără întrerupere, activitatea. Am stat, zilele trecute, mai mult ca de obicei de vorbă cu ea. Se numește Angela Miron și meseria ei de bază e alta. A terminat o școală profesională cu profil alimentar, a făcut, apoi, un liceu la seral sau fără frecvență – nu prea am înțeles bine acest lucru – apoi a lucrat mai mulți ani la fosta Întreprindere de Industrializare a Cărnii din Bacău. S-a căsătorit, are doi copii – unul în clasa a cincea și altul în clasa a noua -, și, datorită unor probleme familiale, locuiește numai cu copiii, la o gazdă din satul Măgura. Șomeră fiind, a intrat vînzătoare aici, în piața mare a orașului, la o societate comercială și, din cîte mi-a spus, cîștigă binișor. Muncește mult, s-a obișnuit deja cu această muncă. A uitat, cum s-ar spune, ce a fost odată, și-a regăsit destinul… Sau, acest bărbat: suplu, frumușel, deși mai tot timpul nebărbierit, e, de aproape cinci ani, vînzător de mere, usturoi, fasole, tot așa, la o firmă comercială din aceeași mare piață a urbei noastre. Numele lui e Ioan Irimia. De loc e din Brăila, dar, cum se întîmplă ades în viață, a ajuns la Bacău. S-a căsătorit, are două fete acum… A muncit ani de-a rîndul în meseria lui de bază, adică aceea de lăcătuș mecanic, la Intreprinderea Metalurgică. Apoi, șomer fiind, ce era să facă? Vorba lui: doar nu era să mă apuc de furat…! Zi de zi, de dimineața pînă seara, îl poți vedea aici, în piață, la o masă. Acuma, iarna, vînăt aproape de frig, iar vara transpirat, înădușit de căldură. Acum și soția îi este șomeră. Și, cum spuneam, are de crescut două fete. „Pentru ele muncesc, domnule… Altă cale nu există…” Sînt cuvintele unui om care și-a găsit un nou drum al existenței, în care cinstea și corectitudinea se regăsesc firesc. (Eugen VERMAN)
Lasă un răspuns