Pînă mai ieri – „ieri” însemnînd cîțiva ani înapoi – doamna Ilinca Ilisei putea fi întîlnită în agricultura județului Bacău. Așa și spune: „Viața mea se confundă cu agricultura județului. Aici am muncit, aici mi-am petrecut tinerețea și maturitatea, de aici am ieșit la pensie”. Cînd spune toate astea, o umbră de nostalgie i se citește în glas. Și e normal. O viață de om, aproape, identificată cu nobila muncă a pămîntului. Acum, e o comoară de amintiri. Și-i place să-ți spună despre anii cînd înființa via din Berești – Bistrița, despre livada din același sat – „ați mai trecut pe-acolo, să vedeți ce a mai rămas din livadă sau din vie? Mare păcat. Și cîtă muncă, cîte speranțe, cîte bucurii n-au însemnat anii aceia. Acum e ca un blestem”. Și-i mai place să-ți spună despre anii munciți la Direcția Agricolă, la ILF, „dar pe unde n-am muncit eu ca horticultor?!”
Și a venit și vîrsta pensionării. Credeți că s-a împăcat cu această soartă, „lăsîndu-se” de meseria sa de-o viață? Nu, nici gînd! A făcut ce-a făcut și a cumpărat, cu banii strînși pentru „zilele negre”, douăzeci de ari de pămînt și pe acest teren a luat-o, cum s-ar zice, de la capăt cu viața. Agricultură ca la carte, asta face. „Să vedeți ce legume fac eu. Să treceți, la vară, pe aici și să vă dau eu o roșie adevărată”. Așa îmi spune. Și eu abia aștept să vină vara. „Vreau să-mi fac și seră, să scot mai multe recolte de pe terenul ăsta”. Planuri de viitor, nu glumă. Și sînt convins că nu glumește, că nu aruncă, așa, vorbele în vînt, ca la piață. Pentru că aici, în piață, am cunoscut-o pe doamna Ilinca Ilisei și vreau să vă spun că nu arată deloc a fi pensionară. E o femeie răzbătătoare, harnică, specialistă în horticultură care, acum, după ce a slujit agricultura județului Bacău cu devotament, s-a apucat de agricultura ei. Din produse – acuma are morcovi, mărar, pătrunjel – aduce și la piață. „Altfel, numai din pensie, n-aș putea trăi. Așa că muncesc. Uitați-vă la mîinile mele!” Atunci îi privesc mîinile și mă conving. Mîini aspre, bătătorite de muncă, mîini, de fapt, obișnuite cu munca. Pensia n-a însemnat și nu va însemna, pentru doamna Ilinca Ilisei, acea odihnă mult rîvnită de mulți, după zeci de ani de muncă. (Eugen VERMAN)
Lasă un răspuns