REPORTER ÎN PIAȚĂ „Domnul inginer”

Eugen VERMAN

„Vă salut, domnule inginer…!”. „Cu același respect, domnule ziarist…!”.

Aproape în fiecare dimineață – căci merg zilnic în piața cea mare a Bacăului – așa ne salutăm. Asta, în ultima vreme. Cu vreo lună sau două înainte eu îl salutasem scurt, fără a-i ști, de fapt, profesia „de bază”; el, însă, îmi răspundea cu salutul incluzînd și meseria mea, de care știa din „Ziarul de Bacău”. Dar, stînd de vorbă mai mult, după ce îmi spusese că-i place ziarul, am aflat că omul acesta – care vinde, la această vreme, tot felul de verdețuri, de la ridichi de lună la leuștean și de la salată verde la pătrunjel – e, de fapt, inginer mecanic, dar, cum Revoluția nu l-a prea protejat, s-a consascrat – dacă acesta e termenul pe care-l va accepta – agriculturii. „N-a mai fost chip să rămîn la Avicola Iași și am plecat acasă, la Tg. Frumos. Cum aveam ceva moștenire funciară, am trecut la ceea ce făceam, de fapt, în copilărie, cînd îmi ajutam părinții. Acum, trăiesc din ceea ce produc. Sigur, muncește și nevasta, muncesc și copiii…”.

Omul e tînăr, abia a trecut de 40 de ani. Față inteligentă, sinceră, ochi pătrunzători, adînci. E intelectual. A citit mult, citește și acum, deși timpul nu-i prea ajunge. Noaptea doarme aici, sub tarabă, sau, cînd e frig, în mașină, pe care o parchează în spatele pieții; cu ea aduce de acasă, din Tg. Frumos, marfa. Nu, nu regretă prea mult după postul pe care l-a avut. A fost și muncitor la Combinatul de Utilaj Greu din Iași și, cum era pe atunci, a urmat la seral facultatea de inginerie. A învățat, n-a fost ușor, dar viața îți oferă multe surprize. Și, așa cum mi se destăinuie, surpriza cea mare a fost întoarcerea acasă și, implicit, la munca pămîntului. „Asta nu înseamnă că ceea ce am învățat nu-mi folosește… Sigur, nu aplic în cîmp cursurile de Rezistența materialelor sau de Matematică, dar facultatea m-a făcut – alături de experiența din industrie, să-mi fac mai bine și mai profitabil datoria de… agricultor. Altfel, aș pleca în lumea largă!… Cînd spunea acestea, domnul inginer Radu Iacob – căci acesta-i e numele – zîmbește. Are un zîmbet sincer, serios.

„Vă salut, domnule inginer!” Și-mi răspunde cu invitația de a ne vedea și mîine…