„Pastinaca Salival. Legumă foarte nutritivă, odinioară considerată ca un aliment de bază. Pe de altă parte, diuretic, antitoxic, antireumatismal și emenagog (reglementează ciclul menstrual). Se recomandă folosirea frecventă în ciorbe. Supa pe bază de păstîrnac, ceapă și praz e recomandată în virtutea proprietăților sale diuretice. Persoanele supuse îngrășării vor putea să profite de efectele ei…” Am citat dintr-o carte apărută la noi, în 1986, intitulată „Tratamentul bolilor prin legume, fructe și cereale”, sub semnătura lui Jean Valnet, medic francez, „un adevărat cavaler al medicinei”, cum e caracterizat de dr. Mihai Neagu Basarab, care prefațează lucrarea amintită. De ce am recurs la acest citat? Pur și simplu pentru că, deși piața e plină de păstîrnac, știam prea puțin despre această, iată, binecuvîntată legumă. Și, poate, n-aș fi ajuns să caut cartea asta prin bibliotecă, dacă două întîmplări nu m-ar fi determinat să procedez așa.
Mai întîi fata asta tînără și frumoasă, care zice că-i „din Pașcani”. E lipoveancă, nu cred că locuiește chiar în Pașcani, dar așa spun oamenii de pe la țară cînd sînt întrebați de unde-s, îți zic numele orașului celui mai cunoscut. Și-i spun fetei că n-am fost prin Pașcani. Ea nu-mi spune nimic. Mă întreabă dacă vreau sau nu să cumpăr marfa pe care o are în față pe masa din piața cea mare a Bacăului. Pe masă, da, ați ghicit: păstîrnac. Sau, cum i se zice în Latinește, Pastinaca Salival. Scriu asta că poate fata cea frumoasă, adică lipoveanca, o să citească ce-am scris acum și, în loc de păstîrnac, o să scrie pe o bucată de carton denumirea în Latină. Hai să zîmbim, că tot e război…! Dar ce păstîrnac! Ați văzut cum arată un țăruș de-acela mare, pe care-l bați în pămînt să priponești ditamai armăsarul? Ei bine, niște exemplare de păstîrnac cum numai în toamna lui ’80 am mai văzut pe o tarla dintr-un sat numit Milești, comuna Parincea. Acolo – și asta-i a doua întîmplare care m-a făcut să caut cartea lui Jean Valnet – era o cultură de păstîrnac pe circa un hectar. Dar ce păstîrnac! Însuși primarul comunei m-a dus să-mi arate tarlaua. El nu-i spunea „păstîrnac”, iar inginerul agronom care ne însoțea abia-și putea ține rîsul. Acum, în Piață, mi-am amintit de „domnul Postîrnac” – așa-i ziceau primarului aceluia, cu „o” în loc de „ă” – și de cultura aceea formidabilă, pentru că leguma cu pricina se cultiva pe mari suprafețe, iar prețul era derizoriu. Fata din Pașcani cerea 35.000 de lei pe kilogram, iar un „țăruș” de acela avea mai mult de o jumătate de kilogram. Asta-i! (Eugen VERMAN)
Lasă un răspuns