I-am văzut ieri dimineață. Se țineau de mînă ca în tinerețe. El, îmbrăcat într-un palton vechi, demodat, cu ghete de iarnă în picioare și cu o pălărie strîmtă pe cap: ea, cu basma închisă, groasă, cu palton și pantofi. Și mergeau ținîndu-se de mînă. Au trecut prin fața magazinului de pompe funebre, s-au oprit preț de un minut și au privit lung, ăsta-i magazin pentru noi, pensionarii, a rîs el, ea a tăcut și a lăsat ochii în jos și, tot așa, ținîndu-se de mînă, au plecat mai departe. S-au oprit la magazinul cu dulciuri, au intrat înăuntru, două Eugenii, a zis ea vînzătoarei, vînzătoarea i-a privit preț de o clipă și, profesional, le-a cerut banii, el a băgat mîna în buzunarul de la piept, după ce și-a descheiat doi nasturi de la paltonul vechi și demodat, a scos, cu mîna tremurîndă, o monedă de cinci mii, a luat cele două Eugenii și restul și au ieșit din magazin. S-au oprit și, cu grijă, au scos bunătățile acelea și le-au mîncat acolo, în fața magazinului și au plecat mai departe. Fără să vreau i-am urmat. În dreptul chioșcului acela de sub scara din spatele pieții unde se vinde ulei „vărsat” s-au oprit iar, ar trebui să cumpărăm o sticlă de ulei, a zis ea, da’ de unde 31 de mii de lei pentru un litru, că nu mai avem cu ce ajunge acasă, el a întrebat dacă nu se vinde și cu jumătatea de litru, vînzătoarea a răspuns afirmativ, da’ să aveți sticlă, de unde sticlă, au gîndit cei doi, și au plecat mai departe. Tot așa, ținîndu-se de mînă, să nu se piardă prin mulțime, au străbătut piața, au văzut că merele pot fi cumpărate și cu zece mii, conopida cu douăzeci, cartofii cu cinci mii, au mai văzut că pe aici poți găsi și portocale și lămîi și struguri de ăia mari, la cincizeci de mii kilu’, și, deodată, s-au întors spre mine și m-au întrebat cît e ceasul, 12, le-am zis, și ei au spus că se grăbesc să prindă cursa de unu’, spre Secuieni, că-s din partea aceea, învățători pensionari, și au plecat, tot așa, ținîndu-se de mînă, ca în tinerețea lor de mult asfințită sau ca să nu se piardă în mulțime. Și atunci mi-am amintit de versurile acelea ale lui Minulescu din „Două jucării stricate”. (Eugen Verman)
Lasă un răspuns