Eugen VERMAN
Oare de cîte ori m-au dus spre Drăgești „misiunile” mele de documentare gazetărească? Îmi pun întrebarea – recunosc – nu fără o mare doză de nostalgie. Asta, în timp ce discut cu femeia din Drăgești care-mi vinde, aici, în marea Piață agroalimentară a urbei, brînză de vaci și smîntînă, Doamne, ce minunăție…! „Cîte vaci ai, mamă…?”, o întreb – femeia nu-i bătrînă, de fapt, să aibă cincizeci de ani, e îmbrăcată cu haine deschise la culoare, basma înflorată pe cap – iar ea mă privește – ochi albaștri, curați – și-mi răspunde că are cinci vaci cu lapte, doi viței – tocmai a vîndut vreo patru -, păsări, ce mai, gospodărie, nu glumă! „Ce mai face învățătorul Vasile Crețu?” – o mai întreb, și ea devine, deodată, foarte interesată de dialog. Mai ales că astăzi, joi, sectorul de lactate e „plin” cu producători din satele vecine, iar clienții nu se prea înghesuie. „Cum să nu-l cunosc…? A fost și primar, mulți ani, e un om deosebit…!” „Da’ astă toamnă, de Mihail și Gavril, te-ai pregătit pentru hramul Bisericii…?” Întrebarea mea o surprinde de-a binelea. „Cum, știi și cînd e hramul Bisericii…? Apoi matale cunoști satul. Ai neamuri pe la noi?” Nu, n-am neamuri, dar am mulți prieteni în sat și în toată comuna Dămienești. Ce oameni…! Mă văd în mașină, din Traian fac stînga, țin drumul asfaltat – cum o mai fi arătînd, acum, drumul? -, trec prin dreptul satului Negri, dar înainte de asta parcurg tot Prăjeștiul, intru în Brad și, deodată, după ce cobor, iată Siretul care vrea, cu tot dinadinsul, să rupă malul înalt, și iată Drăgeștii! Pe stînga e Biserica, femeia îmi zice că locuiește chiar lîngă Siret, are casă mare, cu flori multe, iar eu o fericesc gîndindu-mă cît îs de frumoase aceste locuri binecuvîntate de Dumnezeu! Și revin, ce oameni! Dar ce oameni în toată comuna! Mă gîndesc, acum, la frații Puiu și Daniel Ciobanu, din Dămienești, la Puiu Baciu, din Călugăreni… Și, uite-o pe femeia aceasta care, iată, mi-a reamintit de multele mele deplasări în satul ei și mai departe, acolo unde anotimpurile se simt mult mai bine, acolo unde oamenii își zidesc viața în tihna aceea ancestrală tulburată, uneori, doar de apele bătrînului rîu…
Lasă un răspuns