Între oamenii pe care i-am cunoscut aici, în Piața Centrală a Bacăului, și cărora le port sentimentul respectului pentru munca și dîrzenia cu care înfruntă marile probleme ale unei „tranziții” care se încăpățînează să nu se mai încheie, se află și domnul Cornel Șova. Șofer „la bază”, el se ocupă acum – împreună cu membrii familiei sale – de comercializarea legumelor și fructelor. Are un magazin în piață și o „tarabă” din care încearcă să supraviețuiască. Dar nu despre asta, nu despre munca sa vreau să scriu mai departe… Într-o zi am văzut cărînd saci cu „marfă” un tînăr, la vreo 17-18 ani, băiat îmbrăcat cuviincios, sobru, poate prea sobru pentru vîrsta lui, lucru pe care l-am constatat după ce l-am întrebat „de cînd lucrează aici?” Mi-a răspuns clar și ferm că „eu îmi ajut tatăl…, de fapt sînt, încă, elev, dar îl voi ajuta întotdeauna pentru că îmi place munca…” Sigur, am redat cu aproximație cuvintele lui, poate am „înflorit” puțin ceea ce mi-a zis, dar, în esență, asta mi-a spus… După cîteva zile, întîlnindu-l la magazin pe tatăl băiatului, domnul Cornel Șova, acesta a zîmbit larg, cu toată fața: „Da, e vorba de Bogdan, fiul meu cel mare, e în vacanță și, ca de obicei, e mîna mea dreaptă… E foarte muncitor și serios. Iar la școală învață foarte bine…” Orice părinte, cînd vorbește despre copiii săi, poartă în glas o anume mîndrie nedisimulată. „Și vreau să vă mai spun că știe mult mai multe lucruri ca mine, e citit, vorbește, cu frate-su, Engleza…, eu nu prea mă pricep” – și, cînd adaugă asta, înțeleg că domnul Cornel Șova e cu atît mai bucuros de comportamentul fiilor săi cu cît aceștia au ajuns undeva, „deasupra lui”. Și, tot el: „Orice părinte trebuie să fie fericit și să lupte ca urmașii lui să-l întreacă, să fie și mai buni…!”
Da, un adevăr, un crez de viață care-i face cinste atît lui, ca tată, cît și doamnei Elena, soția sa… Bogdan, tînărul acesta „sobru”, e elev la Seminarul Teologic din Botoșani, mai are un an de studiu , după care va pleca la Institutul Teologic și va deveni preot. „Mi-a spus asta de cînd avea vreo trei sau patru ani. Nu știu cine i-a băgat în cap să se facă preot… Dar eu l-am stimulat în această direcție tot timpul…” După care, domnul Șova adaugă: „Și Alexandru, celălalt băiat al meu, va lua tot drumul preoției… Va urma exemplul fratelui său mai mare…” Atunci, mi-am reamintit ce spunea unul dintre iluștri sociologi și filosofi români, citez cu aproximație – „nu oricine e bun pentru orice; fiecare e bun pentru ceva…” Eu sînt convins că frații Șova sînt făcuți pentru a deveni preoți, dăruiți cu harul acesta atît de nobil… (Eugen VERMAN)
Lasă un răspuns