Bărbatul – la vreo 70 de ani – e un tip cu umor. În timp ce-i dă banii vînzătoarei de la chioșcul din piață și-i cere un pachet de „LM” zîmbește și spune: „Dă-mi Iarba asta a Dracului, că am ajuns bătrîn și n-o pot lăsa. Doar cînd m-o lua Michiduță o să mă las, poate nici atunci! „Aflu că un pachet de „LM” costă 27 de mii de lei. Omul ia pachetul – observ că mîinile îi tremură -, și scoate o țigară, o aprinde și trage din ea adînc. Fumul, verzui, iese din plămîni, în rotocoale, în vreme ce omul trăiește o plăcere numai de el știută. Și atunci îmi amintesc de anii aceia, de demult, cînd fumam și eu, de tusea aceea nenorocită, de nopțile cînd lucram și fumam „Mărășească” după „Mărășească” și mă bucur că m-am lăsat la timp. Era 4 septembrie 1964! De-atunci n-am mai pus țigară în gură! Și, poate, dacă am ajuns la aproape 70 de ani, motivul e și acesta. Deși meseria a avut grijă să-mi lase urme deloc îmbucurătoare. Astea toate i le spun bărbatului pe care, la drept vorbind, nu-l cunosc, nu l-am văzut niciodată, dar l-am „ghicit” cu simțul umorului și mi-am zis că nu-mi va întoarce spatele și nici nu mă va „lua la întrebări” pentru curajul de a-l fi abordat într-o astfel de problemă sensibilă pentru el. „Și, fumați de mult?” „De cînd eram copil. Taică-meu, Dumnezeu să-i ierte păcatele, că a avut tare multe, mă punea să-i aprind țigara, eram elev prin clasele primare, și-i aprindeam țigara la cărbunii din sobă și trăgeam și eu cîte un fum, la început mă înecam și tușeam și tata rîdea, bă, tu nu vei fi bărbat – auzi, tată! – și eu i-am demonstrat că am fost bărbat, că pe la 15 ani trăgeam în mine nicotina mai ceva ca într-un furnal!”. Să fiu drept, omul nu arată rău, adică, vreau să spun, ca un fumător dintr-aceia posedați. E roșcovan, n-are fir de păr alb pe cap, e voinic. Îmi zic, în ton cu fostul meu vecin, Gică Stoica, trecut în Eternitate, dom’le, omul ăsta e cineva! Da, a fost „cineva”, adică șef contabil la o mare întreprindere, mai lucrează și acum la o „firmuliță” și-și permite să fumeze „LM”-uri. „Da, domnule, numai Michiduță, cînd voi fi la el, acolo, poate mă va lămuri să mă las de Iarba Dracului” – îmi mai spune și ne strîngem mîna și ne despărțim… (Eugen VERMAN)
Lasă un răspuns