Eugen VERMAN
Mătușa Emilia stă pe bordura asta din preajma cîrciumii din piață, bordură pe care și-a expus și „marfa”, adică niște macrameuri lucrate de mîna ei, și așteaptă eventualii cumpărători. Astăzi e tare frig, e început de ianuarie, mîine e Boboteaza și gerurile Bobotezii sînt cunoscute, așa că frigul n-o miră deloc, în schimb o face să tremure din toate mădularele, acasă s-a înfofolit destul de bine, cu haină groasă și palton gros și papuci călduroși în picioare, iar pe cap cu o căciulă din lînă albă și pe deasupra cu o basma groasă, dar frigul te pătrunde dacă stai pe loc… Vine în fiecare zi la piață, de fapt trăiește din ce poate vinde, de un milion și jumătate, o dă la întreținere, acolo are, acum, 12 milioane datorii, așa se adună, începînd din toamnă, dar vara recuperează, cu gîndul la vara cea îndepărtată stă și îngheață și nimeni n-o întreabă de marfa asta… Sînt singurul care mă opresc și-o întreb cum le dă, astea mici, mici, cu cinci mii bucata, astea mai mari, cu 15 mii, iar asta mare, mare, cu 300 de mii… Sînt piese lucrate de mîna ei, cu grijă, cu migală, face lucrul acesta de foarte multă vreme, acum, la 72 de ani, din asta și trăiește, acasă mai are ceva lucrat, dar trebuie să cumpere ață, ața asta s-a scumpit tare mult, dar face, că vinde binișor atunci cînd vinde, a dat și zece, douăsprezece bucăți uneia care pleca în Italia, a mai dat și pentru Chișinău, tot așa, unuia care mergea într-acolo și intenționa să facă afaceri cu macrameuri… Acu’, de o bucată de vreme, adică după pensionare, pînă atunci a muncit la cantina CFR-ului, bolile nu prea o mai lasă și nu prea are spor la lucru, ce știi mata, am stat în 15 spitale, și pînă nu m-am dus la Biserică și m-am rugat pentru sănătate și ploaie și pace, nu m-am simțit bine deloc, acu-s ceva mai bine, da-s tot bolnavă, așa mi se plînge mătușa Emilia, că Emilia mi-a zis c-o cheamă, ieri, adaugă ea, și-a cumpărat cartofi și smîntînă și brînză cu vreo trei piese de astea, ceva mai mari, așa se mai descurcă, sînt și femei care aduc la piață lactate și le vînd, dacă se poate spune așa, pe… macrameuri. Dar astăzi, cînd e mai frig ca ieri, se pare că se va întoarce acasă așa cum a venit. Și asta o înspăimîntă, că nu are nici un ban și nimic de mîncare. Dar, poate, pînă la urmă…
Lasă un răspuns