REPORTER ÎN PIAȚĂ Micul cerșetor

Așa-mi zice: mă cheamă Dănuț. Și-mi mai spune că-i elev în clasa a doua și „din cînd în cînd mai merg la școală…”. E zi de duminică, la Biserica „Sfîntul Nicolae” slujba e aproape la jumătate și copilul acesta continuă să stea în colțul dinspre Piața mare a orașului cu mîna întinsă. Atît spune: dați-mi o mie de lei să-mi cumpăr o pîine! Trecătorii nu-l ocolesc, din contră, îi dau și mai mult decît suma cerută de micul cerșetor. Dănuț – din cîte mi-a spus, după ce i-am întins și eu cinci mii – face parte dintr-o familie cu 11 copii. Tatăl „e măturător de stradă”, iar mama „lucrează la tauleta din Nord”. Dacă părinții l-au trimis la cerșit? Nu, el cerșește numai duminica, să-și ia pîine, că acasă nu au pîine. Nu știe să-mi spună al cîtelea e dintre frați. Mai întîi îmi zice că-i cel mai mare, dar cînd își dă seama că, de fapt, el are opt ani și-s 11 frați cu toții, dă înapoi, bolmojind-o: mi se pare că-s al cincilea sau al patrulea… Așa-mi zice și eu nu știu dacă să-l cred sau nu. Dănuț e pipernicit, brunet, îmbrăcat cu haine subțiri, închise la culoare, iar în picioare are teniși. Tenișii îi mai poartă doi frați, lucrul e stabilit între dînșii, părinții sînt la lucru, chiar dacă-i zi de sărbătoare, ceilalți îl așteaptă acasă cu pîine și ce-o mai fi – de obicei „cîștigă” mult mai mult, încît „își permite” să cumpere și parizer și chiar bomboane cu mentă – așa că-s chiar bucuroși să-i dea tenișii la purtat!… Nu știe dacă o să mai meargă la școală, și așa vine vacanța mare, vede el ce va face… Spune astea cu toată convingerea, de parcă n-ar avea opt anișori, ci mult mai mult, de unde o fi învățat să judece așa, nu-mi dau seama, deși și eu am fost ca el, cu tare mulți ani în urmă. Face bani pentru pîine, pentru mîncare. Foamea e un lucru tare rău și, gîndindu-mă la părinții lui, la banii pe care i-or fi luînd, mă gîndesc să nu-i cheltuiască și pe altceva. Îl privesc și mă gîndesc la viitorul lui. Cred că i-l pot descifra, deși n-aș vrea să ajungă la ce mă gîndesc… (Eugen VERMAN)