Piața Bacăului este plină de pătrunjel verde. Legăturile se vînd cu cinci mii de lei. Rădăcinile – 20 și chiar 25.000 de lei kilogramul. Legăturile se vînd și în sectorul fructelor citrice, dar și în sectoarele din piață în care mai poți găsi usturoi, ceapă, mere autohtone etc. Un verde crud ademenitor, cu atît mai mult cu cît noi, consumatorii, ca să zic așa, avem cunoștințe despre calitățile alimentare și, chiar, medicale ale pătrunjelului verde. Cu mai multă vreme în urmă, un agricultor adevărat, l-am numit pe inginerul Gheorghe Pricopie, din Berești – Bistrița, îmi spunea că nu-i zi lăsată de la Dumnezeu să nu mănînce, „pe stomacul gol”, direct din grădină, frunze de pătrunjel, deoarece acestea au un efect cît se poate de benefic asupra tensiunii sanguine. Am amintit de numele amicului meu, de la „Phyton” Berești – Bistrița, socotind că e printre puținii care mai cultivă pe scară „ceva mai largă” astfel de rădăcinoase. Acum, la vreme încă de iarnă, deși, calendaristic, primăvara cea atît de rîvnită ar fi trebuit să se înstăpînească pe aici, pe la noi, pătrunjelul cel verde din piață nu-i nici de la Berești – Bistrița, nici de la Tamași, nici de la Onești și nici de la Comănești. E „cumpărat” din Grecia – așa mi-a zis un distins negustor de legume și fructe -, adus, cu destule greutăți și emoții, de la București, altfel spus de la angrosistul care aduce pătrunjelul din Elada. Eu scriam, cu vreo trei, patru ani în urmă, că o s-ajungem să importăm și leuștean. M-am înșelat. Leuștean nu importăm încă, cel puțin după știința mea, deși, cît privește sămînța, am unele îndoieli. În schimb aducem din cele străinătățuri pătrunjel. Pe lîngă struguri, mere, lămîi, portocale etc, importăm și pătrunjel. Asta pentru că agricultura noastră pretendentă la „brațul” Uniunii Europene nu e în stare să-l cultive în sere, cum făcea altădată. Dar unde-s serele de la Onești, sau Comănești, sau Tamași, sau…? Iată, pînă la urmă, primăvara tot va veni, pentru că nu va avea încotro – vorba unui mucalit -, așteptăm să ne „dregem” cu salată, cu pătrunjel, cu spanac, cu tot ce ar putea să ne lepede de kilogramele în plus acumulate după mîncărurile grele din iarnă. Așteptăm cu sufletul la gură că poate, poate, vom avea parte și de legume și fructe „crescute” pe la noi, adică fără „impulsuri” chimice. Știu că astfel de trufandale vor fi puține și, chiar dacă mă îngrozește gîndul că vor fi alarmant de scumpe, le aștept cu bucurie pentru că, în primul și-n primul rînd, sînt făcute în pămîntul nostru. (Eugen VERMAN)
Lasă un răspuns