REPORTER ÎN PIAȚĂ Pitici și uriași

Eugen VERMAN

Omul, se vede, a venit în tîrg. Deși, cred, locuiește la margine de oraș… E îmbrăcat și încălțat ca de iarnă, cu suman și bocanci, are căciulă pe cap. S-a cam lăsat frigul, octombrie își intră în drepturi, „miroase” bine a toamnă. A plecat de-acasă hotărît să-și cumpere varză să pună în butoiul cel mare, de trei sute de kile, anul ăsta nu a mai plantat varză la el în gospodărie, i-a fost teamă, că anul celălalt nu i-a ieșit mai nimica, o să iau din tîrg, și-a zis, și bine a făcut, că prețul verzei e cel de anul trecut, adică cinci mii, și sezonul abia a început… Îl cunoaște pe vînzătorul de legume de la magazinul ăsta de „sub scara pieții” – cum spune el – că a mai trecut pe aici și trece de cîte ori vine la piață… „Nea Costele, dă-mi și mie vreo două sute de kile de varză, mai dă-mi și sfeclă roșie, mai dă-mi și…” Vînzătorul – Costel Munteanu „profesionist” al cîntarului, deși fost chimist, la Sofert – îl privește lung, „aaa, mata erai, sigur, cum să nu…, numai pune-ți singur, că, uite, oamenii ăștia așteaptă…”. Pe masa lungă sînt roșii, ardei gras, gogoșari, ceapă, conopidă, sfeclă roșie…, la rînd s-au așezat, deja, cîțiva cumpărători… Omul nostru e venit și cu un băitan și amîndoi își pun varza în saci… „O iau și pe asta – zice – și bagă în sac ditamai «vărzoiul», să aibă șapte kile, cîntărește, apoi se oprește la sfecla roșie, „fără sfeclă roșie, eu nu pun varză la murat, iese zeama roșie ca focul, așa-mi place mie…, și cu hrean mult, să zici că bei vin” – așa mai spune omul, și-și alege o sfeclă de… trei kilograme, „domnule, da ce-s cu uriașii ăștia, varza aia de șapte kile, sfecla asta…”? „Avem și pitici” – spune comerciantul, în vreme ce cîntărește zece kilograme de ceapă pentru iarnă unei femei care, mai înainte, îl rugase să-i „caute” ceapă mai mică, deoarece cea mare se poate strica…

…Toamna a adus belșugul visat de mulți oameni. Chiar dacă toamna ne face nostalgici, gîndindu-ne la anii trecuți și la zilele mohorîte care vin, frumusețea anotimpului stă în bogăția roadelor sale. Cu bucuria asta în suflet și cu varza și cu sfecla și cu alte bunătăți cumpărate, omul se întoarce acasă cu gîndul la varza mare pe care o va tăia ca pe un pepene și-o va pune în castronul cel din lut și la moarea aceea roșie ca focul pe care o va sorbi, mai ales, dimineața, după ce cu o seară înainte va cam uita măsura…