Eugen VERMAN
Domnul Vasile Nistor e un ilustru și onest cetățean al municipiului nostru. Sîntem amici de o viață, el a fost, într-o vreme, funcționar la Trustul Alimentației Publice, apoi șef la un cunoscut restaurant, apoi pensionar, statut pe care-l poartă și acum cu mîndrie și recunoștință, fapt pe care-l citesc pe fața sa și din cuvintele sale ori de cîte ori ne întîlnim. Și, cum de obicei, ne întîlnim în piața orașului, îl regăsesc, de fiecare dată, cam taciturn, gînditor, chiar posomorît și pus pe critici. „Domnule, nu știu ce să mai zic… Mergem din rău în mai rău… Ăștia mi-au spulberat toate nădejdile… Uite, piața… E tot mai scumpă… Și pensia, cum să-ți ajungă pensia, domnule, cînd legăturica asta de doi morcovi și un pătrunjel costă zece mii, cînd litrul de borș costă șase mii, cînd pîinea a ajuns la zece mii, cînd…” Și-mi înșiră o mulțime de prețuri pe care le știu și eu, doar zilnic bat piața… Și conchide: „Domnule, am ajuns să blestem piața, sînt stresat de prețurile astea care au luat-o razna și nu se mai opresc, domnule… Am mare noroc de copiii ăștia ai mei, care-mi mai trimit bani, că altfel aș muri de foame…” E locul să spun că ilustrul meu amic a crescut șapte copii, băieți și fete risipiți, acum, prin lumea asta mare, în Statele Unite, în Canada, în Franța. Marea fericire a acestui bărbat pe care-l respect și stimez nespus – mă gîndesc numai la curajul acesta de a crește șapte copii, cînd unii nu-s în stare nici să crească un cîine! – e cînd îi vin copiii acasă, vin pe rînd, în vara asta i-au fost doi, la iarnă o să-i mai vină doi și tot așa… Da, a suferit mult, acum îl ajută băieții și fetele și nurorile și ginerii, dar ce s-ar face el dacă ar fi să trăiască numai din pensie…? Ar muri de foame, vorba lui, și-i dau dreptate, că viața s-a scumpit într-un hal făr’ de hal, cum zice tot el, banii nu mai ajung, iar dacă ar fi să-ți cumperi cam tot ce ți-ar fi necesar din piață, ți-ai da pensia lunară într-o zi… Iar stresul acesta determinat și protejat de prețurile aproape incredibile adaugă mereu „cărămizi” la bolile pe care pensionarul le poartă pînă la poarta țintirimului.
Lasă un răspuns