În două locuri din piață se vînd prune uscate. Negre, zbîrcite, afumate, costă 40.000 kilogramul. Cu două săptămîni în urmă, kilogramul costa 60.000 de lei, dar, se vede, prețul i-a speriat pe amatorii unor astfel de delicatețuri și, în consecință, vînzătorii au ieftinit marfa. Băiatul care vinde la masa din stînga spune că-i din Tecuci. Acolo, un unchi de-al lui, bătrîn de vreo 75 de ani, le prepară, dacă se poate spune așa. Bătrînul are livadă cu pruni și, toamna, cînd fructele sînt bine coapte, le culege, le pregătește și le bagă în lozniță – un fel de cuptor special – unde sînt supuse fumului și căldurii și unde, astfel, fructele se usucă. Cred însă, că atributul „uscat” e destul de impropriu, pentru că fructele rămîn cărnoase, dulci și bune de mîncat. Grămada asta din piață îmi amintește că tot așa și bunica mea dinspre mamă, la ea la țară, făcea, toamna, prune uscate. Era ca un ritual, căci prunele uscate deveneau un adevărat deliciu. La început nu mi-au plăcut, dar, cu timpul, mai ales prin anii ’47 sau 48, cînd nu se găsea de mîncare, tare mai erau bune compot sau pilaf, sau nu-mi mai amintesc ce mîncăruri mai prepara bunica din ele. Erau prune mari, de fapt, perje, cu pulpa groasă, gustoasă. Strîngeau, parcă, tot soarele de pe cer, așa erau de dulci… Asta îmi amintește mie grămada de prune uscate de pe masa din piață și, mai mult ca sigur, nu sînt singurul care voi cumpăra și voi duce acasă, pentru că, iat-o și pe doamna aceasta cumpărînd de 100.000 de lei, adică două kilograme și jumătate. Și ea îmi zice că-și amintește de vremea cînd mergea la țară, la bunici, și bunicii făceau prune uscate și, din ele, mîncăruri gustoase și consistente… Nu știu dacă prin alte zone din țară se fac astfel de prune, nu știu dacă obiceiul există și în străinătate, dar știu că prunele acestea, așa negre, uscate, zbîrcite, sînt al naibii de bune. Și ele mă leagă și mai strîns de glia unde am văzut soarele prima dată… (Eugen VERMAN)
Lasă un răspuns