Bătrîna din Chetriș, comuna Tamași, vinde aici, în Piață, patru pungi cu fasole „de arac”, o bucată de slănină de porc afumată și patru calupuri de săpun. Punga de fasole pestriță o dă cu 25.000 de lei, bucata de slănină o vinde cu 40.000, iar pe calupul de săpun cere numai 20.000. Săpunul e alb și gras ca o bucată de slănină. O întreb zîmbind, dacă e slănină, iar ea îmi răspunde, tot zîmbind, că „a fost odată”. După care, imediat, intervine: „De unde să știți dumneavoastră, tîrgoveții, cum se face săpunul ăsta? Cîtă muncă, cîte lemne băgate în foc! Și pe urmă, ca să știi și mata, oricît ți-ar spăla nevasta rufele cu săpunul din magazin, n-o să iasă niciodată curate cum ies cu săpunul ăsta făcut de noi, la țară”.
Bătrîna – pe care o privesc, acum, cu interes, e înaltă și slabă, dar roșie la față. Un roșu „împrumutat” de la soare, căci, se vede, muncește toată ziua la cîmp. O întreb ce se mai aude prin Chetriș. Ea mă întreabă – ca tot țăranul, cu o anume reținere – dacă am fost pe-acolo. Și cînd îi zic de oameni pe care-i cunosc, lume de la ea din sat, din Tamași și Geoseni, zîmbetul îi revine, larg, pe fața brăzdată de riduri. Îmi spune că, „în general”, lucrurile merg „binișor”, „cine-i harnic și muncește are tot ce vrea”, adaugă ea un vers învățat de pe cînd era la școala primară din sat. Iar cînd îi mai spun că și pe vremea mea, cînd eram copil, bunica dinspre mamă făcea săpun și nu o dată am „păzit” oala cea mare în care fierbeau grăsimea de porc, soda caustică și ce-o mai fi fiind pe-acolo, bătrîna din Chetriș mi-a cerut părerea: „Ei, atunci, zi-i și dumneata, nu-i așa că săpunul ăsta făcut la țară e mai bun, mai sănătos, decît cel cumpărat din magazine?” I-am zis că nu pot să mă pronunț cu toată siguranța, și ea a dat a dispreț din mînă: „Dumneata te-ai orășenit de tot. Află că tot mai bun e săpunul ăsta! Dacă vrei, cumperi, dacă nu, nu!” (Eugen VERMAN)
Lasă un răspuns