Eugen VERMAN
– Uite, mamă, un strugure din acela… Te rog, mamă, numai unul, atîta…!
Fetița cu ochii verzi, îmbrăcată cu o pereche de pantaloni țesuți de mîna mamei și o geacă decolorată, cu teniși în picioare și un comanac roșu pe cap, a rămas stană de piatră în fața mesei pe care tronează portocale, lămîi, mere aprins colorate, niște ardei grași cît clopotul din poarta bisericii de mare și o ladă cu struguri. Toate-i fac cu ochiul, dar strugurii aceștia cu boabele cît prunele ce se fac în prunul cel mare din ograda bunicii din Secuieni i-au aprins ochii și imaginația. Doamne, măcar două boabe dacă nu un strugure, așa gîndește fetița de opt ani venită cu mama ei la oraș să vîndă cîțiva litri de lapte și mai multe ouă și, cu banii astfel cîștigați, să cumpere numai mama știe ce… Femeia, cu fața împietrită, ochi verzi – se vede că fata o moștenește – îmbrăcată cu haine ponosite, privește dusă la bunătățile acelea și vede prețul strugurilor – 120.000 kilogramul – și mai să stea inima. „Chiar o sută douăzeci de mii…?”- întreabă ea, cu glasul tremurînd, pe vînzătoare… „Ce, nu-ți vine să crezi…? Așa-i cum vezi…!” – îi spune femeia de la cîntar… „Asta-i altă lume…” – îngînă femeia și trage fata de mînă și dă să plece. În vremea asta, un domn înalt, îmbrăcat destul de modest, care era în preajmă și a văzut scena, îi zice vînzătoarei să-i cîntărească un strugure. „Acela din colț… Așa, acela mai mic…”. „Treizeci de mii” – se aude glasul rece, metalic, al vînzătoarei. Omul scoate banii din buzunar – are cîteva sute de mii -, alege o bancnotă de o sută și i-o întinde vînzătoarei. Cît îi numără femeia restul, bărbatul îi dă strugurele fetiței care, împreună cu mama ei, dădură să plece. Copilul a luat strugurele, în timp ce tremurul îi cuprinse mîna întinsă. Lacrimi i se prelungiră din ochi. „Vă mulțumesc din inimă… Spune-i, tu, domnului, mulțumesc, adăugă mama fetiței. Sînteți un om deosebit…”. Și plecară, în timp ce fetița începu să mănînce, cu poftă, din strugurele primit… Domnul cel îmbrăcat modest cumpără trei lămîi pe care dădu mai mult de zece mii… Le puse într-o sacoșă mică și pleacă și el, în timp ce, pe față și în ochi i se citi o bucurie lăuntrică, pe care numai el o simți și o trăi din plin… Pentru moment și-a adus aminte că și el, odată, a fost copil…
Lasă un răspuns