Domnul Laurențiu Baciu vine în piață de cîteva ori pe săptămînă. Obiceiul acesta și l-a format mai ales de atunci de cînd „s-a privatizat” și e obligat să cunoască „mersul pieții”. El spune că, de fapt, a fost agricultor „dintotdeauna”. Nu, nu-i bătrîn, are puțin peste patruzeci de ani, dar agricultura i-a fost transmisă „genetic” de părinții săi, țărani din comuna Călugăreni – Dămienești, iar el a ridicat-o pe treptele superioare, dacă pot spune așa, învățînd-o în școală și practicînd-o pe scară largă. De mai mult de zece ani și-a înființat propria societate agricolă – Romagria -, și-a cumpărat, deloc ușor, mașini agricole. Lucrează, cu salariații săi – vreo douăzeci – cîteva sute de hectare de terenuri agricole. Acolo, în zona Călugărenilor și Dămieneștilor, sînt pămînturi bune, dar care așteaptă să fie lucrate „ca la carte” pentru a da roade bogate. Omul nostru cultivă grîu, cartof, ceapă, altfel spus, produse necesare și căutate pentru valoarea lor. Eu îl cunosc de mulți ani și mă bucur de prietenia sa. Am stat de vorbă de multe ori, am mers împreună pe tarlale, am bătut, cum se spune, cîmpurile, dar la modul cel mai propriu și – nu mă laud – dar în astfel de drumuri am reușit și eu să învăț cîte ceva de la un împătimit al agriculturii.
Vreau să vă spun că e un tip continuu nemulțumit. El vrea mult, poate prea mult de la pămînt, de la oamenii pe care-i cunoaște, și asta pentru că nu se împacă deloc cu realitatea satului nostru. „Cînd ați ști cît sîntem de săraci…, cît e de sărac și de neajutorat țăranul…” – așa mi-a zis și duminica trecută, cînd ne-am întîlnit în piața cea mare a Bacăului. Venise ca de obicei, să vadă cum mai merg prețurile, mai ales la cartof, să mai stea de vorbă cu producătorii, căci e foarte cunoscut și respectat. Acum e frămîntat de „cum ne vom descurca noi, cu satul nostru, cu agricultura noastră de subzistență, în Uniunea Europeană. Lasă, îi zic, mai sînt cinci ani pînă atunci, mai e timp. Ce timp, domnule, îmi răspunde, că batem pasul pe loc, nu vezi? Dacă nu vom face agricultură intensivă, rentabilă, n-avem loc în Uniunea Europeană. El, ce-i drept, știe „să facă agricultură”. Acum a contractat cu o firmă mașini de mare productivitate și fiabilitate, dar ce facem cu satul nostru? Ne despărțim lăsîndu-l cu gîndurile astea care nu-i dau pace, iar la plecare îmi șoptește: „Ai auzit, m-a decorat Președintele țării pentru munca din agricultură, dar eu nu-s mulțumit cu tot ce am făcut pînă acum!” (Eugen VERMAN)
Lasă un răspuns