REPORTER ÎN PIAȚĂ Un meniu primăvăratec

Amicul Dănuț Porumb – administratorul unei cunoscute firme de cofetărie din urbea noastră – îmi spune, cu satisfacție nedisimulată, că „azi, la prînz, am mîncat un pilaf de urzici cum n-am mai mîncat vreodată”. Și, imediat: „Am de gînd ca, în primăvara asta, să mă satur de urzici. E sănătate curată, domnule”. Da, știu că „e sănătate curată”, are dreptate amicul meu, așa că mă și reped în piață și cumpăr vreo zece grămăjoare de la femeia asta, care spune că urzicile îs „de pădure” și că le-a cules chiar în dimineața asta, ea și băieții ei, că are cinci și, la ei, la Furnicari – sat din comuna Buhoci – cam toată lumea „bîntuie” pădurea la vremea asta, că pădurea „ne dă și hrană, ne dă și căldură”. Oameni săraci, cei din Furnicari – și nu numai din acest sat – și-au făcut o adevărată profesie din a culege, primăvara, urzici, grîușor, vara fragi și alte astfel de fructe, iar toamna ghebe, pe care le vînd orășenilor. În afara alocațiilor primite pentru copii, „meseria” asta e o sursă foarte importantă de a-și asigura o bucată de pîine. Cu sacoșa aproape plină de urzici, ajung acasă și ia-le la curățat și spălat în cîteva ape și, apoi – treaba asta n-o fac eu – pune-le în oală. Dar parcă numai pilaful e o minune? Să beți zeama aceea, e ceva delicios. De fiecare dată cînd sorb din ceașcă îmi amintesc de anii, mulți la număr, pe care i-am trăit în redacție, era vremea cînd nu se găsea cafea, dar asta nu ne prea îngrijora pe noi, cei care „nu le-aveam cu drogurile”, primăvara, ca acum, aveam „cooperativa noastră”, secretara redactorului șef, doamna Aurelia Toma – oare ce-o mai fi făcînd acum că, după pensionare, s-a mutat la București? – aducea urzicile, din piațeta de lîngă Gară, după care trecea la un adevărat ritual – curățat, spălat, pus apa la clocotit și, apoi, urzicile, care nu erau fierte, beam infuzia aceea, primul era servit, normal, redactorul nostru șef, și el era un mare băutor de ceai de urzici, apoi veneam noi la rînd, fiecare cu ceșcuța lui, Doamne, ce ani…! Asta-mi amintește ceaiul acesta miraculos, din urzici, și le mulțumesc amărîtelor astea de femei din Furnicari, Bijghir sau Letea Veche că, iată, îmi înobilează traiul cu această miraculoasă plantă crescută în pădure sau pe coclauri. (Eugen VERMAN)