Eugen VERMAN
Au fost cîteva zile cînd l-am întîlnit în fiecare dimineață. Aici, în preajma pubelelor de gunoi din piață. El, mic, dar bine făcut, cu trăsături ale feței frumoase, cu ochi albaștri, încît, odată, l-am întrebat: „băiete, tu cu cine semeni…? Cine te-a făcut așa frumos…?” „Semăn cu mama și cu tata”, mi-a răspuns el cu glas sigur. Alături, un cărucior dintre acelea sărmane, burdușit cu bucăți de carton de la ambalajele aruncate de comercianți. Tata și mama erau plecați în alt „sector”, tot aici, în zona Pieții centrale din Bacău. Băiatul mi-a zis că vor veni, că, dacă vreau să „discut” cu ei, să mai aștept, și atunci am așteptat. Între timp, am aflat că băiatul se numește Victoraș Tănase, că-i elev în clasa a cincea la o școală din cartierul Șerbănești, că el e penultimul dintre cei cinci frați, de fapt patru băieți și o fată, că cel mai mult îi place Matematica, dar și Limba Română, și-i mai place fotbalul, chiar are și o diplomă, dată de pe timpul cînd învăța la Școala nr.2… Da, mi-am zis, uite un băiat isteț, dezghețat, provenit dintr-o familie nevoiașă… Și au apărut și părinții lui Victoraș. Carmen și Vasile. Ea – 40 de ani; el – 44. Oameni sărmani la prima vedere, dar ce suflete! El, Vasile, a muncit pe la „Partizanul”, pe la „Piață”, pe la „Primărie”. Ea, Carmen, a muncit la „Primărie” dar, din cîte am înțeles de la ei, au rămas fără casă, au avut chiar apartament, însă cu mai mulți proprietari din familie, l-au vîndut și așa au rămas pe drumuri… Acum, zilnic, umblă după cartoane și alte deșeuri asemănătoare și, tot zilnic, obțin, din această muncă, 150 – 200 mii lei. Nu, n-au vicii, singurul viciu ar fi că fumează, dar nu beau, nu fură, banii – la care se adaugă 630 mii alocațiile pentru copii – abia le ajung pentru mîncare și pentru îmbrăcăminte… Victoraș se laudă că mama i-a luat o pereche de teniși „cu crampoane”, numai buni pentru fotbal… Și-mi mai spun că „noi nu cerșim, e o rușine să cerșești, iată, muncim așa cum ne vedeți și ne cîștigăm existența…” Îl întreb pe copil – întrebare devenită firească – ce vrea să se facă atunci cînd va fi mare, dar răspunde mama în locul lui: „Ce va voi Dumnezeu… Cît ne privește pe noi, părinții lui, facem tot ce putem pentru el…”
…Ieri i-am văzut, din nou, la pubelele de gunoi. Erau numai ei doi, părinții. I-am întrebat de Victoraș și mi-au zis că-i la școală. Mi-au dat răspunsul ăsta cu o anume mîndrie, și eu m-am bucurat și tare aș vrea ca, peste ani, piciul acesta cu ochi albaștri și isteț să ajungă cineva…
Lasă un răspuns