TENIS DE CÎMP: Abia de s-au încheiat Campionatele Naționale de Tenis de la Cîmpina, la categoria 16 ani, că luni, 17 iunie a.c., au început și întrecerile de la categoria 18 ani (Centrul „Național” din Capitală) unde băcăuanii au început deja să se anunțe ca pretendenți la medalii. Pînă ieri la prînz băieții jucaseră deja meciurile din turul al doilea, în timp ce fetele rămăseseră în urmă cu o etapă.
Înainte de a trece la rezultate să menționăm că Delia Sescioreanu și Ramona Husaru sînt favoritele numărul 1 și numărul 2, conform afirmațiilor antrenorului coordonator de la Sport Club Municipal Bacău, Mihai Ciuntea. Ambele au ajuns în optimile de finală ale competiției, fază în care vor evolua astăzi. Sescioreanu a trecut cu 6-0, 6-0 de Iustina Gîscă (Brăila) iar Husaru cu 6-4, 6-1 de Gabriela Marta (Constanța).
În concursul masculin, Lucian Ciuntea, unul dintre capii de serie, a avut liber în turul I iar în cel de al doilea l-a învins cu 6-2, 6-0 pe Marius Stanoev (Timișoara). Fratele său, Gabriel, l-a depășit în primul tur pe piteșteanul Astanei cu 6-2, 6-1 și a fost eliminat în etapa secundă de către Răzvan Andrei (Oradea) dar va continua competiția în proba de dublu, la fel ca toți sportivii băcăuani înscriși în concurs.
Bogdan Bortă, un obișnuit al concursurilor internaționale (foto), a venit special în țară, din Canada, pentru a participa la Campionatele Naționale de la categoriile 16 și 18 ani. La primul dintre ele, încheiat duminica trecută la Cîmpina, Bogdan a justifivat întoarcerea în țară și prin titlul național cîștigat în proba de dublu. El a început în forță și „naționalele” de la 18 ani unde a trecut la scoruri care scutesc de comentarii, 6-0, 6-2, respectiv 6-2, 6-2, de bucureștenii Alexandru Brătulescu și Bogdan Becherescu.
• Delia Sescioreanu, ocupantă a locului al treilea la Campionatul Național de la categoria 16 ani și medaliată cu aur la dublu în aceeași competiție, a obținut dreptul de participare la Campionatul European pe echipe grație rezultatelor menționate mai sus. (Marius AMBROZIE)
Lasă un răspuns