Ghemuit asupra albului hîrtiei, scriitorul se chinuie ca din cuvinte să potrivească și să așeze idei și sentimente. Cu multă pasiune și multă responsabilitate. Este o muncă grea, dureroasă, sfîșietoare, ca orice naștere, în luptă cu neființa, cu necunoscutul. Din pana lui apare o lume care ar putea fi, dar de multe ori nu este, un univers nou în care omul se vede, dar nu se identifică, se acceptă sau se reneagă, dar nu trece indiferent și nu scapă influențelor lui. În momentul în care pleacă de pe masa scriitorului foaia înegrită cu semnele gîndurilor și sentimentelor lui începe o viață a ei, pătrunde nepoftită în conștiința oamenilor și acolo sapă în adîncuri stîrnind sau calmînd furtuni, îndemnînd la acțiune sau paralizînd, chemînd spre înălțimi sau spre abisuri. Și nimeni nu o mai poate aduce înapoi, nimeni nu o mai poate stăpîni. În orele de zbucium sau de liniște profundă, de plăcere sau de durere, cititorul se poate întreba de multe ori și pe bună dreptate, cine este acela care îi tulbură mintea și sufletul și cu ce drept? Ce vrea de la el? Ce îi cere, spre ce îl împinge? Dialogul este angajat fără posibilitate de evadare. Iar răspunsul îl dă opera literară. De aici și chinul responsabilității scriitorului, al conștiinței că neomologînd, ci doar dialogînd continuu, trebuie să faci față avalanșei de întrebări ce ți se pun, ajutorului ce ți se solicită, cerințelor tot mai pretențioase pe care le impune evoluția societății. Orice s-a spus și s-ar mai spune, nici un argument temeinic nu se poate invoca pentru a susține că scriitorul este un izolat. Prin însăși esența muncii sale, el este un om al forumului, un om al cetății și tocmai de aici rezidă faptul că responsabilitatea scriitorului este incomensurabil mai mare. Și aceasta deoarece părăsind vechile orînduiri, concepții, comportamente și obiceiuri milenare în vremurile actuale omul caută ceva nou, se caută pe sine, se vrea mai elevat, mai îndepărtat de instinctele ancestrale, mult mai evoluat. Procesul nu este de loc simplu și nici nu merge de la sine. Schimbarea rapidă a bazei aduce în mod automat și schimbarea conștiinței pentru că, în acest domeniu, schimbările, transformările sînt mult mai complicate, necesită un timp mai îndelungat și intervenția multor factori. Ori arta, literatura sînt factori de seamă și capacitatea lor de pătrundere și acționare în conștiința oamenilor este deosebit de mare și efectele sînt mult mai imediate decît ale altor factori. Societății nu îi este, nu îi poate fi indiferentă cum se formează și cum evoluează universul spiritual al omului. Pentru că evoluția, tendința spre dezvoltare a unei societăți cu oameni înapoiați, lipsiți de cunoștințe, cu un univers spiritual inexistent sau rudimentar, cu o psihologie primitivă nu se poate în nici un fel construi. Oricît de juste ar fi principiile, ele rămîn legi abstracte dacă nu sînt aplicate în viață de oameni înaintați, cu orizonturi largi. Aici, scriitorul poate interveni în forță, o forță pe care o dă spiritul său înalt și curat. Este de datoria lui să intervină. O mare datorie față de societate, față de semeni, față de el însuși. Iar umanismul cere și impune această măreață atitudine. (Romulus Dan Busnea)
Lasă un răspuns