Direcția Generală a Finanțelor Publice (DGFP) Bacău monitorizează 40 de agenți economici din județ, cu pondere în totalul creanțelor bugetare, cu scopul respectării sistemului fiscal și al plății la termen al obligațiilor către stat. Deși nu nominalizează, Cezar Gotcu, director general adjunct al DGFP, spune că aceste firme activează în domeniul prelucrării și comercializării lemnului, petrolului și în industria confecțiilor. Datoriile restante totale la bugetul de stat al firmelor băcăuane însumează peste 1.000 de miliarde de lei. Gotcu spune că, totuși, situația începe să se amelioreze datorită aplicării Ordonanței de Urgență 40, care permite reeșalonarea datoriilor restante (pînă în decembrie 2001), în condițiile și cu obligativitatea achitării celor curente. În prezent, beneficiază de reeșalonări 43 de firme, iar 18 urmează să primească aceste facilități de la Ministerul Finanțelor Publice.
La capitolul încasări la bugetul de stat, județul Bacău a îndeplinit planul pentru septembrie în proporție de 102 la sută, adică 2.838 de miliarde, față de un plan de 2.775 de miliarde de lei. (Florin POPESCU)
Lasă un răspuns