~3 min lectură 0 comentarii

Noi restricții, pentru limitarea răspândirii COVID-19: Masca devine obligatorie în spații deschise, între anumite ore. Se închid terasele în intervalul 23.00 – 06.00

Redacția Ziarul de Bacău

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a stabilit noi măsuri pentru limitarea răspândirii epidemiei de Covid-19.

Printr-o decizie aprobată de CNSU, ce urmează să fie asumată/adoptată și de Guvernul României, se impune obligativitatea măștilor de portecție și în spațiile deschise, între anumite ore. De asemenea, se închid terasele și sălile de jocuri de noroc în intervalul orelor 23.00 – 06.00. Alte reguli vizează și plajele de pe litoral.

Decizia Comitetului Național pentru Situații de Urgență:

HOTĂRÂREnr. 37 din 28.07.2020

Art. 1

(1) Se propune instituirea obligativității purtării măștii de protecție, în anumite intervale orare, pentru toate persoanele prezente în spațiile publice deschise stabilite prin hotărâre a comitetului județean/al Municipiului București pentru situații de urgență, cu avizul direcției de sănătate publică.

(2) Spațiile și intervalele orare se stabilesc luând în considerare probabilitatea creșterii numărului persoanelor prezente concomitent în spațiile și în intervalele orare respective, ca efect al desfășurării unor activități individuale sau de grup.

(3) Se exceptează de la măsura prevăzută la alin. (1) următoarele categorii de persoane:

a) persoanele care desfășoară activități fizice intense și/sau în condiții de muncă solicitante, cum sunt temperaturile ridicate sau umiditatea crescută;

b) copiii cu vârsta mai mică de 5 ani.

Art. 2

(1) Se propune interzicerea comercializării și consumului produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice în spațiile special destinate, dispuse în exteriorul clădirilor unde se desfășoară activități de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, în intervalul orar 2300 – 0600.

(2) În afara intervalului menționat la alin. (1), operatorii economici care desfășoară aceste activități, au obligația să ia măsuri pentru limitarea numărului de clienți la numărul locurilor pe scaune, precum și a oricăror activități care presupun interacțiunea fizică între clienți, inclusiv dansul.

Art. 3

Se propune interzicerea desfășurării activității cu publicul pentru operatorii economici din domeniul jocurilor de noroc, în intervalul orar 2300 – 0600.

Art. 4

Se propune modificarea excepției de la regulile distanțare fizică existente la nivelul plajelor neamenajate și a celor amenajate, în sensul în care distanța mai mică de 2 metri între persoane/șezlonguri este permisă numai pentru soți și copii însoțiți de adulți (părinți, bunici).

Art.5

Prezenta hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, pentru punere în aplicare prin ordine și acte administrative ale conducătorilor acestora.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.