■ declară Petre Grigoraș, antrenorul echipei Petrolul Moinești
– Te așteptai la podium?
– Nu pot să spun asta. Dar, după evoluția echipei, ne merităm locul cu prisosință.
– De unde explozia aceasta a unei echipe mici?
– Nu ne așteptam, la început, după felul cum am demarat pregătirile. Am pierdut și cîțiva jucători, nu erau create premisele pentru rezultate bune, dar mobilizarea jucătorilor a dus la rezultatele foarte bune. Și nu numai a jucătorilor, ci și a antrenorilor și a conducerii, într-o mai mare sau mai mică măsură.
– Restanțele bănești?
– În ultimul timp s-a mai rezolvat cîte ceva. Luni ne întîlnim cu domnul Smarandache și sper ca promisiunile făcute să se finalizeze. Nu mă aștept ca restanțele să fie acoperite integral, dar ar fi bine ca o mare parte a acestora să fie dată.
– Vei fi antrenorul Petrolului și în retur?
– Depinde. Aș vrea să rămîn, pentru că nu sînt genul de om care renunță ușor. M-am atașat de jucători, am realizat lucruri bune aici, iar dacă echipa va rămîne intactă cred că rezultatele bune vor continua.
– Își schimbă Petrolul obiectivul?
– Obiectivul rămîne același, salvarea de la retrogradare, dar cred că nimeni nu ar accepta un loc în partea de jos a clasamentului, după ce acum sîntem pe trei. Trebuie să avem idei mărețe, să jucăm un fotbal bun, pentru că altfel nu facem decît să ne plafonăm. (Cristian BLĂNUȚĂ)
Lasă un răspuns