• actualul rector Dumitru Marius Paraschivescu nu va candida la funcția de rector • el nu exclude plecare sa la o altă instituție
Profesorul universitar Dumitru Marius Paraschivescu a anunțat ieri că nu-și va depune candidatura pentru o nouă funcție de rector la Universitatea „George Bacovia”. Sînt obosit, nu mai pot. Nu mai am vlaga necesară. Oricum sînt de șapte ani aici”, ne-a declarat Paraschivescu. De altfel, la întrunirea la care au luat parte jumătate dintre profesorii care predau la Universitatea „Bacovia”, rectorul Paraschivescu și-a anunțat decizia. „Ne-a declarat oficial că s-a gîndit foarte mult, se simte epuizat și că nu mai dorește să candideze”, ne-a declarat prof. univ. dr. Dumitru Bontaș, unul dintre cei cinci membri fondatori ai Universității „George Bacovia”. Se pare, însă, că lucrurile nu au fost chiar atît de netede pe cît se dorește a fi prezentate. Tentativa cadrelor didactice de a se asocia în sindicat a primit o replică destul de dură din partea lui Paraschivescu. Se pare că profesorii au dorit ca actualul rector să nu mai conducă universitatea și au făcut presiuni. Profesorul Bontaș a recunoscut, diplomat, că „există în rîndul angajaților Universității simpatii și antipatii, ca în orice campanie electorală”, dar nu a marșat prea mult pe ideea presiunilor venite din partea corpului profesoral.
Rectorul Paraschivescu susține și el că nu ar exista tabere adverse în sînul Universității „George Bacovia”, deși explicația cu „oboseala” rămîne una subțire. Mai mult, gîndurile sale privesc deja undeva, dincolo de Bacău. Declarația rectorului Dumitru Marius Paraschivescu, că nu se mai înscrie în cursa pentru fotoliul pe care îl deține acum, a fost făcută destul de timpuriu, cu două luni înainte de a începe alegerile. Hotărîrea lasă numeroase semne de nedumerire. Întrebat dacă are de gînd să părăsească Universitatea „George Bacovia”, profesorul Paraschivescu ne-a spus că „momentan, gîndul este să rămîn profesor aici, însă nu exclud nici ipoteza plecării într-un alt centrul universitar”, a precizat el.
Un alt eveniment petrecut ieri a fost întrunirea unei părți a angajaților Universității, care au stabilit crearea unui sindicat, a cărui structură nu este încă definitivă și completă. „Un număr de salariați s-au întrunit ieri și au înființat un sindicat. Conform constituției și regulamentului Universității, s-a citit proiectul de înființare a sindicatului, după care s-a trecut la aplicarea acestui proiect. Nu există încă un lider al acestui sindicat”, ne-a spus profesorul Dumitru Bontaș, care nu este inclus în această structură deoarece ocupă o funcție de conducere în cadrul instituției. În această nouă conjunctură, se anunță o primăvară fierbinte la Universitatea „George Bacovia”. (Constantin GHERASIM)
pe raster:
Un comunicat de presă primit ieri la redacție confirmă, într-un fel, că retragerea lui Paraschivescu nu a fost tocmai benevolă. Redăm integral conținutul comunicatului:
Comunicat de presă
Comitetul de inițiativă al Sindicatului ACADEMICA 2004, al salariaților din Universitatea „George Bacovia” Bacău, anunță renunțarea la depunerea candidaturii pentru funcția de rector a domnului prof. univ. dr. Dumitru Marius Paraschivescu.
Retragerea a fost fãcută public de către domnul prof.univ.dr. Dumitru Marius Paraschivescu în ședința organizată în sala Senatului astăzi, 30.01.2004, orele 10.00.
Lasă un răspuns