Revelatia divina

Prin revelatie se intelege lucrarea lui Dumnezeu de a Se descoperi pe Sine lumii create de El, mai intii proorocii Vechiului Testament, unde Se reveleaza prin cuvint, semne sI lucruri, apoi personal, prin Fiul Sau, ca taina a voii Sale “in care sint ascunse toate visteriile intelepciunii si ale cunostinetei” (Coloseni 2, 2-3). Revelatia s-a dat “ca noi sa traim prin El (ioan 4, 14) sI sa “lucram impreuna cu adevarul” (3 Ioan, 8). Adevarul in credinta crestina este mintuitor, iar Revelatia divina este comunicarea din partea lui Dumnezeu a unor adevaruri ascunse. Revelatia este una sI aceeasI in esenta, perfecta ca sI izvorul ei sI se manifesta de la inceputul veacurilor sI pina la sfirsit. Ea e modul ideal de aratare al Dumnezeirii pentru ca cei ce cred si isi transforma viata lor pentru desavirsire, sa se bucure de fericirea vesnica a Aceluia care este Alfa si Omega.
Pentru a ajunge aici, pe linga o credinta statornica este nevoie de o cunoastere a adevarului revelat: “Dupa ce odinioara in multe rinuri sI in multe chipuri a vorbit parintilor nostri prin prooroci, in zilele acestea mai de pe urma Dumnezeu ne-a grait noua prin Fiul pe care L-a pus mostenitor a toate sI prin care a facut si veacurile: “Care fiind stralucirea slavei si chipul fiintei lui Dumnezeu si Care tine toate cu cuvintul puterii Sale, dupa ce a savirsit curatirea pacatelor noastre a sezut de-a dreapta Tatalui” (Evrei, 1, 1-3). Daca scopul ultim al lucrarii Mintuitorului a fost curatirea pacatelor, apoi si credinciosilor li se cere acelasi lucru. Numai asa se intelege Revelatia divina in problematica religiei: trairea adevarului descoperit “cunoasterea adevarului este pe masura evlaviei” (1 Tim 1, 1). Revelatia devine baza credintei, mesajul divin primit si experimentat prin actele de evlavie, iar credinciosii isi insusesc adevarul divin cu intreaga lor fiinta “ca un aluat care dospeste toata framintatura” (1 Corinteni, 5, 6).
Preot dr. Constantin Leonte