Grefierii Secțiilor Penale ale Tribunalului și Curții de Apel Bacău sînt în prag de revoltă din cauză că nu sînt plătiți pentru munca pe care o depun în calitate de grefieri la procesele în care este parte Parchetul Național Anticorupție (PNA). „Noi nu avem decizie să lucrăm pentru PNA. Doar judecătorii au primit astfel de atribuții prin ordonața de înființare a PNA. De altfel, ei sînt singurii care au primit astfel de decizii. Nici procurorii, nici grefierii care intră în componența completului de judecată nu au primit astfel de atribuții. În aceste condiții, nici completele de judecată nu sînt legal întrunite, iar prin extensie nici deciziile pe care la dau nu sînt legale”, a declarat unul dintre grefieri, încovoiați de greutatea dosarelor pe care le ducea înspre o sală de judecată. „Noi facem ceea ce se numește muncă de negru. Trebuie să asigurăm prezența în sală a inculpatului, a avocatului, a dosarului de urmărire penală, trebuie să întocmim preambulul hotărîrii judecătorești care în foarte puține din cazuri au mai puțin de zece pagini dactilografiate”, a spus un alt grefier în timp ce bătea la o mașină de scris tocmai ceea ce denumise înainte preambul, adică transcria la mașină toată discuția din sala de ședințe. Grefierii de la cele două secții penale ale Tribunalului și Curții de Apel sînt nemulțumiți de faptul că toată această muncă este efectuată gratuit pentru că de cînd s-a înființat PNA nici unul dintre ei nu este plătit. „Pe 23 decembrie, cu o zi înainte de ajunul Crăciunului, eu am stat pentru un singur dosar al PNA de la ora 7.30, de cînd am venit la muncă, pînă seara la ora 18.00. Nimeni nu m-a întrebat dacă sînt plătită pentru asta sau dacă am avut timp să mănînc ceva. Judecătorii primesc în plus la salariu 30 la sută pentru procesele PNA. Nu-i drept ca noi să nu fim plătiți pentru munca pe care o facem. Dacă nu am fi noi, completele de judecată nu s-ar putea întruni, dar nimeni nu-și pune problema asta”, mai spune o grefieră.
Toate aceste nemulțumiri s-au adunat la liderul de sindicat, Maria Slabu, care este și președintele executiv al Federației Sindicatelor din Justiție. „Problema este reală și cunoscută și de președintele Curții de Apel Bacău și de Ministerul Justiției, căreia i-am făcut o sesizare în acest sens pe 10 decembrie anul trecut. Ar fi trebuie să primim un răspuns în 30 de zile, dar după cum vedeți, sîntem trecuți de jumătatea lui ianuarie și parcă am vorbi la pereți. Președintele Curții de Apel a fost sesizat de două ori despre fatul că noi nu avem decizie să lucărm pentru PNA și că nu sîntem plătiți pentru asta, dar nu am primit nici un răspuns. Eu tot mai sper că situația se va rezolva, pentru că s-ar putea ca la un moment dat grefierii să refuze să intre în completele de judecată unde sînt pe rol dosarele PNA”, ne-a spus liderul de sindicat. (Mirela ROMANEȚ)
Lasă un răspuns