Știrile Zilei
17:07 [Top Story] — FOTO | Trafic de droguri în Bacău: doi bărbați arestați preventiv, iar complicea lor, plasată în arest la domiciliu • 16:37 [Top Story] — DAN AIR a cerut intrarea în insolvență. Compania aeriană avea datorii de peste 1,6 milioane de lei către Aeroportul Bacău • 14:03 [Top Story] — Femeie înșelată cu peste 250.000 de lei într-o afacere fictivă cu criptomonede. A fost indusă în eroare de un individ din Bacău, cu documente și fotografii create cu ajutorul inteligenței artificiale • 10:55 [Anunțuri] — COMUNICAT DE PRESĂ începere proiect Dezvoltarea infrastructurii educaționale pentru învățământul gimnazial, comuna Plopana, sat Plopana, județul Bacău • 10:45 [Expert] — Facturi mai mici cu un termoșemineu? Cum calculezi investiția și costurile reale pentru iarna 2026–2027 • 09:45 [Anunțuri] — Informare publică: Avarie pe strada Alexandru Ioan Cuza din orașul Onești! • 07:54 [Actualitate] — Accident rutier în Livezi: o persoană a rămas încarcerată după impactul dintre un autoturism și un autotren • 07:19 [Top Story] — Mai puține locuințe noi în Bacău. Numărul imobilelor finalizate a scăzut cu peste o treime față de anul trecut • 07:02 [Top Story] — Primăria Bacău anunță că vrea să monteze cuști supravegheate video prin oraș, pentru capturarea câinilor fără stăpân • 17:07 [Top Story] — FOTO | Trafic de droguri în Bacău: doi bărbați arestați preventiv, iar complicea lor, plasată în arest la domiciliu • 16:37 [Top Story] — DAN AIR a cerut intrarea în insolvență. Compania aeriană avea datorii de peste 1,6 milioane de lei către Aeroportul Bacău • 14:03 [Top Story] — Femeie înșelată cu peste 250.000 de lei într-o afacere fictivă cu criptomonede. A fost indusă în eroare de un individ din Bacău, cu documente și fotografii create cu ajutorul inteligenței artificiale • 10:55 [Anunțuri] — COMUNICAT DE PRESĂ începere proiect Dezvoltarea infrastructurii educaționale pentru învățământul gimnazial, comuna Plopana, sat Plopana, județul Bacău • 10:45 [Expert] — Facturi mai mici cu un termoșemineu? Cum calculezi investiția și costurile reale pentru iarna 2026–2027 • 09:45 [Anunțuri] — Informare publică: Avarie pe strada Alexandru Ioan Cuza din orașul Onești! • 07:54 [Actualitate] — Accident rutier în Livezi: o persoană a rămas încarcerată după impactul dintre un autoturism și un autotren • 07:19 [Top Story] — Mai puține locuințe noi în Bacău. Numărul imobilelor finalizate a scăzut cu peste o treime față de anul trecut • 07:02 [Top Story] — Primăria Bacău anunță că vrea să monteze cuști supravegheate video prin oraș, pentru capturarea câinilor fără stăpân

Revoltător!

Redacția Ziarul de Bacău

• un bătrîn fără adăpost a murit ieri în stradă, pe locul în care a cerșit trei zile la rînd • angajații prăvăliilor vecine cu locul în care și-a găsit sfîrșitul cerșetorul susțin că au sunat timp de trei ore la stația de Salvare și că apelurile lor au fost ignorate • cadavrul cerșetorului a fost ridicat din stradă de o gunoieră

Unul dintre cerșetorii care își fac veacul de luni bune în zona Narcisa și-a găsit ieri sfîrșitul în stradă. Sub privirile a zeci de trecători și a cîtorva dintre tovarășii de suferință, Petrică Rădulescu, un pensionar de 60 de ani pe care soarta l-a aruncat de mai multă vreme în stradă, s-a stins strigînd după ajutor. Strigătele i-au fost auzite de cîțiva trecători miloși care au priceput rapid că în spatele hainelor murdare și a damfului de rachiu ieftin, băut ca să se încălzească și să uite de necazuri, este un om care trebuie să ajungă de urgență la medic. Trîntit de mai multe zile pe trotuarul dintre un salon de coafură și un second-hand de haine, aproape de stația de autobuz Narcisa, bărbatul a dormit sub cerul liber pe o bucată de carton și s-a hrănit cu pomana pe care puțini dintre trecători i-au întins-o. Asta pînă ieri dimineață, cînd mila a și mai puțini trecători nu l-a mai putut salva. Bărbatul a murit pe trotuar ca un cîine, în timp ce trei oameni au făcut cel mai simplu gest să-l salveze. Unul era boschetar ca și el, iar ceilalți doi erau trecători. Toți aceștia au pus mîna pe telefon și au sunat la Salvare, rînd pe rînd. Fie de la telefonul public din stația de autobuz, fie de la salonul de coafură în ușa căruia bătrînul cerșetor agoniza. Despre apelurile la Salvare care au curs între orele 7.00 și 8.00 povestesc martorii și chiar una dintre persoanele care au telefonat serviciului de Ambulanță. Tot aceștia relatează o situație revoltătoare: apelurile lor de ajutor au fost tratate cu ignoranță pe motiv că bărbatul din stradă era un caz social. Cu alte cuvinte, Petrică Rădulescu a murit pentru că Salvarea nu a răspuns solicitărilor lor decît după mai bine de trei ore de așteptare. Acuzațiile celor cîțiva oameni care au asistat neputincioși la moartea cerșetorului sînt dure. „Este revoltător. Personalul de la Salvare nu și-a făcut datoria. Atîtea telefoane date din salonul nostru de coafură și de la alte telefoane din apropiere au rămas fără ecou. Primul bărbat care ne-a cerut voie să sune la Salvare de la noi a făcut greșeala să spună că este vorba de un boschetar. Răspunsul dispecerei a fost că în situația asta este un caz social și nu ține de ei. Între orele 7.00 și 8.00 s-au dat două telefoane și nici o mașină de salvare nu a venit să-l ducă la spital. Omul trăia pe stradă, dar era pensionar și plătea asigurări de sănătate. Oare nu avea dreptul să fie tratat ca un om? La un moment dat chiar striga cu ultimele puteri să-l ajutăm. Probabil că simțea că i se apropie sfîrșitul”, ne-a declarat Cornelia Iordache, una dintre angajatele salonului de coafură în fața căruia și-a găsit sfîrșitul Petrică Rădulescu.

Încă o persoană care acuză serviciul de Salvare este Valentin Stoica, un cerșetor în vîrstă de 33 de ani care i-a ținut lumînarea bătrînului după ce a sunat și el de cîteva ori la Ambulanță. „Am sunat o dată de la Coafor și de vreo două ori de pe o cartelă din stația de autobuz. Eu am zis, eu am auzit, pentru că mi-au zis că este un caz social. Am tot sperat că va apărea o mașină de Salvare, dar am așteptat mai bine de două ore. Mi-a venit ideea să îl rog pe un polițist de la circulație să anunțe el la Salvare. După ce a anunțat el a venit Salvarea pe la 10 și ceva. Cînd a ajuns mașina, Petrică era mort. I-am ținut lumînarea la cap chiar cînd își dădea sfîrșitul”, povestește Valentin Stoica, un cerșetor care îl cunoștea pe bătrîn de vreo șase luni.

Povestea tînărului care își duce traiul pe stradă continuă și mai înfiorător. „Cînd a ajuns Salvarea aici, s-a dat jos un domn în halat alb și a constatat decesul. A zis apoi că ei nu au voie să transporte cadavre și s-a suit înapoi în mașină și a plecat. Polițistul din stradă a chemat o gunoieră și l-am suit pe Petrică pe platforma aia de gunoi”.

În fața acuzelor de indolență aduse de cei cîțiva martori ai morții lui Petrică Rădulescu, personalul de serviciu la dispeceratul

Salvării se apără punîndu-ne în față registrul în care se trec ora apelului și a plecării mașinii. „Nu este adevărat că am primit telefoane pentru acest caz de la 7.00 dimineața. Uitați-vă în registru: la 9.50 am primit apelul și la 9.55 a plecat mașina. Telefonul l-am primit de la un inspector de Poliție care s-a recomandat Boghin și care ne-a spus că un coleg de serviciu de la Narcisa l-a rugat prin stație să ne anunțe acest caz. Este adevărat că înainte cu cinci minute, o doamnă ne-a sunat pentru aceeași persoană, de la telefonul public din stația de autobuz. Am rugat-o să intre la Selena să ne sune de la telefonul fix al magazinului pentru că sarcina noastră de serviciu este să nu răspundem solicitărilor de la aparate publice și de la mobile. Acestea sînt în marea lor majoritate niște farse. Femeia nu a mai revenit însă cu telefon”, explică asistenta Dana Rența, dispecerul de serviciu ieri dimineață, acuzat de martorii morții lui Petrică Rădulescu. Varianta reprezentanților stației de Salvare continuă în aceeași termeni, care să le susțină nevinovăția. „Nimeni nu știe cîți boschetari ridicăm din stradă, iar în spital sîntem purtați cu ei din secție în secție pentru că nu sînt bolnavi, ci doar beți. Dacă ar fi adevărat că refuzăm să ajutăm oameni căzuți în mijlocul străzii, astăzi ar fi trebuit să mai moară trei bărbați. Salvările au transportat la spital numai astăzi trei bărbați necunoscuți cărora li s-a făcut rău pe stradă”, mai spune asistenta Rența.

Moartea lui Petrică Rădulescu, un fost operator chimist căruia viața i-a rezervat la bătrînețe soarta unui cerșetor ridică două întrebări. Cine minte? Puținii matori rușinați acum că nu au avut curajul să facă abstracție de hainele murdare ale cerșetorului și să sune din vreme la Salvare, sau personalul medical de la Ambulanță, care a crezut că boschetarul căzut pe trotuarul de la Narcisa este doar beat? (Cezara DUȚĂ)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.