Rezultat pozitiv la SIF Moldova după primul semetru

Redacția Ziarul de Bacău

• societatea a realizat un profit net de 271,5 miliarde de lei

Rezultatele economico-financiare ale Societății de Investiții Financiare Moldova Bacău (SIF 2 Moldova) au fost date publicității ieri, 17 august. În presă și pe site-ul societățiii au apărut amănunte referitoare la ceea ce investitorii pe piața de capital și acționarii SIF Moldova știau – realizarea unui profit de peste 271,5 miliarde de lei, cu 13 procente mai mare decît estimările de la începutul anului și care reprezintă 85% din ceea ce societatea din Bacău și-a propus pentru anul 2004. Profitul net este prima cifră la care se uită și acționarii și investitorii, pentru că și de aici vor fi trase fondurile pentru dividende, după exercițiul financiar al anului în curs.

SIF Moldova a avut un semestru bun în evoluția ei, deși sinuos în mujlte privințe. Societatea și-a depășit substanțial venitutile din exploatare, care în perioada analizată a fost de aproape șapte ori mai mare decît estimările, adică de peste 41 de miliarde de lei, față de numai șase miliarde fixate în plan. La profitul obținut, este evident că cheltuielile de orice fel au fost mai mici decît cele programate, „recordul” societății fiind înregistrat în cazul cheltuielilor fiananciare, care au ajuns la numai 82% din cele luate în calcul. După ce au tras linia, la finele semstrului întîi, cei de la SIF Moldova au rămas cu rezerve legale în valoare de peste 6,6 miliarde de lei, față de 5,9 miliarde puse în plan.

Creștere la Bursa de Valori

SIF Moldova Bacău are o poziție bună pe piața de capital. Prețul mediu pe acțiune, la Bursa de Valori București, a fost în primul semestru al anului de 4.184 de lei, față de o valoare nominală a acesteia de 1.000 de lei. Prețul este de aproape două ori mai mare față de nivelul primului semestru al anului 2003. Și volumul tranzacțiilor la Bursă a fost mai mare în primul semestru al acestui an, comparativ cu perioada similară a anului trecut, iar valoarea tranzacțiilor a fost, evident, cu mult mai mare – corespunzătoare acestor tranzacții – și a ajuns acum la aproape 800 de miliarde de lei, de circa trei ori mai mare ca anul trecut. Valoarea unitară a activului net al SIF Moldova (lei pe acțiune) a crescut cu mai puțin 300 de lei (în aceeași comparație cu valoarea din primul semestru 2003), dar prețul mediu (lei pe acțiune) a fost mai mult decît dublu. În același timp, gradul de risc al societății și al titlurilor de plasament a scăzut.

Portofoliu de socități și acțiuni în continuă transformare

SIF Moldova a continuat restructurarea portofoliului său de acțiuni și în primul semestru 2004. Președintele Alexandru Matei susține – în raportul dat publicității – că aceasta a urmărit marirea valorii participațiilor în societăți profitabile sau în societăți cu posibilități de tranzacționare avantajoase și reducerea participațiilor în societăți aflate într-o situație economico-financiară dificilă sau care sînt fără perspective. Pentru aceasta, s-a procedat la modificarea participației prin efectuarea unor operațiuni legate de majorarea sau diminuarea capitalului social, și la radiere sau divizare. Modificările survenite în acest sens au fost majorarea capitalului social la opt societăți comerciale, în valoare nominală totală de 38 de miliarde de lei, diminuarea capitalului social la o societate comercială, cu pierderile înregistrate, în valoare nominală de 0,81 miliarde de lei, și radierea din portofoliu a unei societăți, la care s-a finalizat lichidarea, în valoare nominală de 0,02 miliarde de lei. De asemenea, s-a procedat la divizarea unei societăți, de unde a rezultat încă o societate.

Alte operațiuni din această categorie au vizat modificarea participației SIF Moldova ca urmare a tranzacțiilor efectuate (vînzări sau achiziții de acțiuni) ori plasamente primare. Astfel, s-a înregistrat vînzarea participațiilor de la 16 societăți comerciale, în valoare nominală totală de 22 de miliarde de lei, achiziții de acțiuni la 13 societăți comerciale de pe piața bursieră și extrabursieră, în valoare nominală totală de 7,89 miliarde lei și plasamente primare la trei societăți comerciale, cu valoarea nominală totală de 1,70 miliarde de lei.

Efectuarea operațiunilor de restructurare a condus la diminuarea în primul semestru a numărului societăților comerciale din portofoliu, astfel încît la 30 iunie portofoliul cuprindea 364 de societăți comerciale, la care sînt deținute acțiuni în valoare nominală totală de 2.657 de miliarde de lei. Dintre acestea, un numar de 84 de societăți comerciale (la care SIF Moldova deține acțiuni în

valoare nominală de aproape 413 miliarde de lei, care reprezintă 15,53% din totalul participațiilor la valoarea nominală) sînt în diverse stadii ale procedurii de lichidare/reorganizare judiciară.

Asupra structurii de portofoliu și a celoralalte situații speciale în care s-a aflat SIF Moldova în primul semestru al acestui an vom rerveni în numărul de mîine. (Petru DONE)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.