~2 min lectură 0 comentarii

Rezultate Evaluare Națională 2019. Peste 1350 de elevi băcăuani au avut media sub 5

Redacția Ziarul de Bacău

Rezultatele elevilor din Bacău la Evaluarea Națională au fost afișate. Elevii nemulțumiți de rezultatele la Evaluare Națională 2019 pot depune contestații în aceeași zi între orele 14.00 și 20.00, la școala unde au susținut examenul.

Potrivit datelor înainte de depunerea contestațiilor, dintre elevii de clasa a VIII-a care au susținut examenele, 13 au obținut media 10 și aceștia sunt din Onești („Dimitrie Cantemir”, „George Călinescu”), Moinești („George Enescu”, „Ștefan Luchian”), Tg. Ocna (Școala 1) și Bacău („Alexandru Ioan Cuza”, „Nicolae Iorga”, Colegiul de Artă, Colegiul „Gheorghe Vrânceanu”, Colegiul „Ferdinand I”). 18 elevi au medii de 9.90 și 406 elevi au obținut medii între 9 și 9.90. la polul opus, 1.353 de elevi nu au luat media 5 la cele două examene, română și matematică, șapte reușind chiar „performanța” să aibă media 1. Din cei 5.299 elevi înscriși să susțină evaluarea, 482 au fost absenți.

Rata de promovabilitate de anul acesta este de 71%, față de 73% anul trecut.

Pe baza notelor obținute la evaluare națională 2019, absolvenții vor intra la liceu. Media de admitere la liceu se calculează ca medie ponderată între media generală la evaluarea naţională 2019 susţinută de absolvenţii clasei a VIII-a, care are o pondere de 80%, şi media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a, care are o pondere de 20% în calculul mediei de admitere. La Evaluarea Naţională 2019 s-au înscris 154.956 de absolvenţi ai clasei a VIII-a, conform situaţiei centralizate de Ministerul Educaţiei Naţionale.

VEZI rezultatele la Evaluarea Națională în Bacău!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.