~3 min lectură 1 comentariu

Rezultatele concursului pentru posturile de directori în învățământ: sub 59% admiși, după proba scrisă, în județul Bacău

Redacția Ziarul de Bacău

La proba scrisă a concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ, organizată în data de 15 octombrie, în județul Bacău s-au înscris și au fost validați 271 de candidați. Dintre aceștia, au fost prezenți 262, dintre care au trecut de proba orală mai puțin de 59%.

Nu s-a înregistrat nicio eliminare, niciun candidat nu s-a retras în timpul probei și nu s-a depus nicio cerere de susținere a concursului în sesiunea suplimentară, organizată pentru acei candidați care în data desfășurării probei scrise nu s-au putut prezenta din cauza infectării cu virusul SARS-CoV-2 sau din cauza carantinării.

Proba scrisă a constat în rezolvarea de către candidați, în maximum 120 de minute, a unui test standardizat cu 50 de itemi, cu un singur răspuns corect, prin care s-au evaluat capacități și competențe relevante pentru activitatea de management educațional. În aceeași zi, s-au afișat și primele rezultate. Lucrările au fost corectate în prezența candidaților, fiind declarați admiși 154 de candidați (58,77%, sub rata națională, de 65,8%), respectiv cei care au obținut cel puțin nota 7 (şapte). S-au înregistrat și 32 de contestații, ce se vor soluţiona între 18 şi 20 octombrie, când se vor publica și rezultatele finale ale acestei probe.

Conform metodologiei de organizare a concursului, vor putea participa la următoarea probă, cea de interviu, doar candidații declarați admiși la proba scrisă. Abia după validarea probei scrise, aceștia îşi pot înregistra opţiunea pentru a susține proba de interviu, la una sau mai multe funcții distincte din unităţile de învăţământ, şi îşi depun documentele care necesită avize suplimentare, etapă ce se va desfăşura între 21 şi 27 octombrie.

Vor urma etapele de constituire a comisiilor pentru proba de interviu, până pe 10 noiembrie, și publicare a graficului de desfășurare a interviurilor, până pe 12 noiembrie, urmând ca proba de interviu să aibă loc între 15 noiembrie și 8 decembrie. Validarea rezultatelor finale ale acestui concurs va fi în data de 17 decembrie. Între 20 şi 22 decembrie se vor emite deciziile de numire pe post, cu aplicare din data de 10 ianuarie 2022, odată cu începerea semestrului al II-lea al anului şcolar în curs.

În judeţul Bacău, sunt 166 funcții vacante de director și 72 funcții de director adjunct scoase la acest concurs, din toate unitățile de învățământ preuniversitar de stat. (sursa: comunicat de presă)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

1
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. J
    John
    18 octombrie 2021, 17:31
    0

    Incomplet.
    Ați omis sa spuneți pe câte posturi concurau cei înscriși: 166 directori + 72 adjuncți.
    Și cu promovabilitatea anunțată… cei ramasi trebuie sa ia 5 la interviu și au postul asigurat.
    Iar pt cele ramase libere… se (le) ocupă partidul.

    De ce îmi lasă impresia concursul asta că oamenii buni nu mai vor să se implice?

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.