Robert Zicman, fiul unui băcăuan și al unei ieșence, este unul dintre cei mai inteligenți copii din lume. Pustiul roman s-a născut în Anglia și are un IQ echivalent cu cel pe care îl avea celebrul Einstein.
Băiatul are acum 13 ani și este fiul unor români originari din zona Moldovei. Familia Zicman locuiește în Sheffield (nordul Anglia). Mama, Ioana, născută la Iași, este directoarea unei agenții imobiliare, iar tatăl, Cătălin, e din Bacău și are propria lui companie, cu care prestează lucrări de construcții.
Când avea 2 ani, Robert știa deja alfabetul, la 5 ani citea cărți, iar la 7 ani deja se pregătea pentru examenele care în Marea Britanie sunt echivalente cu Bacalaureatul. La 11 ani, a obținut Gradul A (GCSE) la Știința Computerelor și la Chimie (examinări pe care elevii din Marea Britanie le susțin, de obicei, după absolvirea liceului). De altfel, el face parte, încă de la vârsta de 5 ani, din Mensa, faimoasa organizație fondată în Oxford, în 1946, care reunește oamenii cu cel mai înalt coeficient de inteligență.
„Nu mai merg la școală, era plictisitor… În schimb, fac cursuri de specializare în Fizică Cuantică și în Inteligență Artificială. În plus, m-am înscris la Royal Air Force (RAF), unde învăț să pilotez avioane”, a spus Robert Zicman.
El a participat deja la o grămadă de competiții internaționale, este multiplu campion național al Marii Britanii în Robotică, precum și premiat la Campionatul Mondial World Educational Robotics din China. De asemenea, are în palmares multe medalii obținute la competiții de inventică.
Mândru de rădăcinile lui românești
Deși este născut în Marea Britanie, băiatul se gândește cu drag la România, despre care spune că e o țară frumoasă, cu obiceiuri interesante.
„Îmi place foarte mult să merg în România, este o țară superbă, cu aer curat. Am vizitat foarte multe locuri de o frumusețe naturală incredibilă. Îmi place să vad cum se face vinul, cum se mulge o vacă, îmi plac sarmalele, munții și apele României. Am fost și cu colindul în zona Moldovei, a fost o experiență de neuitat. Romanii sunt calzi și prietenosi, dar uneori sunt cam triști”, a spus Robert Zicman pentru Anunțul UK.
Tractorist a zis
O lectie pentru politicienii romani Analfabeti Functionali care nu stiu sa scrie sau sa citeasca. Caz concret covrigarul Ciolacu cu Bac-ul cumparat la 40 de ani fara liceu, Si e premier. Multi ca el. Asta la vista.