~2 min lectură 2 comentarii

Robert Turcescu a demisionat de la Realitatea Media şi Realitatea FM

Redacția Ziarul de Bacău

Jurnalistul Robert Turcescu a anunţat, luni, pe contul său de socializare, că şi-a dat demisia de la „Realitatea Media” şi renunţă şi la şefia postului Realitatea FM.

„Da, azi, odată cu apariţia acestor rânduri, anunţ public că plec din Realitatea Media privind fără mânie înapoi, deşi se poartă de ani buni scandalul public şi aruncatul cu lături”, scrie Robert Turcescu, într-o postare de luni pe blogul personal.

El spune că se desparte cu „greu de foştii săi colegi de la Realitatea FM”, dar întotdeauna în viaţă există „o nouă intersecţie”.

Robert Turcescu susţine că nu ştie unde va merge mai departe, dar apreciază că era „momentul pentru o nouă provocare”.

„Pentru mine a sosit vremea să deschid un alt capitol. Nu-mi fac iluzii şi nici planuri în care să încapă cuvinte precum ‘mai bine’ sau ‘mai rău’. Dar simt de ceva vreme că e momentul pentru o nouă provocare pe care înţeleg să mi-o asum dincolo de calcule financiare sau doctrinare. Nu ştiu, acum, când scriu aceste rânduri, încotro mă îndrept şi nici care sunt provocările viitorului imediat”, mai spune Robert Turcescu, în postarea de pe blog.

Turcescu regretă „colectivul minunat” de la Realitatea şi „priveşte înapoi fără mânie”, dar acuză lipsa de solidaritate a ziariştilor mai mult decât pe moguli. AGERPRES

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

2
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. a
    aldea
    18 august 2010, 15:27
    0

    Realitatea oricum este pe moarte. Toata lumea s-a prins ca stirile pe care le dau sunt de ordinul imaginatiei si al fantasticului. CNN romanesc pe naiba.

  2. w
    weir
    19 august 2010, 14:40
    0

    Su nu mai zica nimeni acum ca PSD nu controleaza televiziunile de stiri. Ce dovada mai mare vreti sa primiti?

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.