Români în lumea largă

Arta – ca limbaj universal

America poate fi cucerită! – constată cei doi artiști plastici băcăuani, plecați în State cu aceste gînduri încă de acum trei luni de zile; o cucerire ce se face prin mijloace pașnice: prin arta pe care o promovează și o cultivă aici. Un prim succes a și venit: „botezul” celei dintîi generații de artiști ai penelului, româno-americani:

Prima zi de sîmbătă din luna august a fost deosebit de incitantă. Se încheia cel dintîi ciclu al Taberei de pictură pentru copii, organizată în Fairfax pe lîngă Galeria Maier. Pregătirile au durat două zile. Totul trebuia să iasă în cel mai pur stil american, adică perfect, și pot spune că așa a și fost. Tînăra promoție de absolvenți ai cursurilor de inițiere a Taberei de pictură românească de pe teritoriul Statelor Unite a deschis și o mini-expoziție în aer liber, în prezența multor români și americani. Evenimentul s-a bucurat de interesul și atenția tuturor; copiii, plini de emoții, trăiau cu intensitate evenimentul al căror eroi principali erau. Picturile lor, înșirate pe mai multe șevalete, vorbeau de la sine despre talentul acestora. Printre cei prezenți se aflau părinții tinerilor consacrați în ale penelului, dar și invitați de onoare și membri ai Ambasadei României din Washington.
Obiceiul american este acela de a veni în vizită cu mic – cu mare, ceea ce a făcut ca atmosfera evenimentului să fie aceea a unei mari familii reunite la un eveniment major. Azi se sărbătoreau micii pictori, care au primit diplome, laude, aplauze și felicitări. Poate că acest eveniment artistic a fost și un moment de răscruce în viața lor.
Viitorul va demonstra acest fapt. Astfel, prima treaptă a Taberei de vară pentru pictura românească din Statele Unite s-a încheiat. Aici, acum, încep concediile. Care mai de care, după cum s-a hotărît, va porni spre una din cele patru zări ale lumii pentru un sejur binemeritat. Va rămîne, poate, doar amintirea unor zile de pasiune artistică petrecute printre pînze și culori. A fost o acțiune în care nu au contat culoarea pielii, adeziunea religioasă sau poziția socială ori locul de pe glob unde s-au născut. Pictura a fost factorul care i-a reunit și… i-a unit. Arta autentică a adus în jurul ei, săptămîni întregi, ființe cu adevărat doritoare de a-și transpune pe pînze, prin culoare și penel, sentimente și priveliști.
Alături de Viorica Cocioiu am îndrumat acești copii, și vreau să vă mărturisesc că este nespus de interesant să te afli într-o țară străină, printre oameni ce încetează să-ți mai fie străini, dar și să poți face lucruri care să te certifice ca pe un creator de noi orizonturi spirituale. Pentru că ceea ce facem noi aici, lîngă Washington, printre pînze și culori, alături de acești minunați copii și părinți, printre invitați și prieteni, cred că poate fi un prim pas spre o extindere reală și benefică a relațiilor artistice și culturale dintre România și Statele Unite. Pînă la această călătorie, atunci cînd mă refeream la americani spuneam America. Acum văd realmente o Americă numită Statele Unite și pentru că cetățenilor acestei țări nu li se puteau spune “olteni”, “munteni” sau “”moldoveni”, li s-au spus pur și simplu americani…
Istoria denumirilor geografice influențează decisiv și denumirile colectivităților de oameni, la fel cum la noi formele de relief sau
regionalizarea ne fac fie munteni, fie ardeleni, cînd tîrgoveți, cînd moldoveni sau riverani. Dar indiferent cum am numi aceste locuri de peste Atlantic, ele sînt de acum înainte părți din viața noastră și, de ce nu, ale istoriei noastre artistice. Sigur, rămîne de văzut dacă istoria se va implica în continuare intențiilor de îmbinare a culturii românești cu gigantica policultură americană. Fiindcă trebuie știut și acceptat odată pentru totdeauna de către artiștii români: America este o țară a tuturor posibilităților, dar aceste posibilități trebuie create, întreținute, amplificate, și fără aportul major al statelor nu se prea poate.
La fel ca noi, cei doi băcăuani, au procedat și sutele de artiști europeni care au venit în Statele Unite. Unii dintre ei au reușit să devină parte a istoriei artei americane, alții s-au pierdut în noianul de probleme interculturale de aici, atît de fărîmițate.
Analizînd evoluția artei americane, sigur că o facem tot ca europeni, cînd de fapt ar trebui să o facem ca niște oameni în care se amestecă sutele de exprimări artistice policomunitare de aici.
Nici pe departe nu îi înțelegem pe artiștii asiatici și cu atît mai puțin pe cei africani, ale căror lucrări sînt expuse în marile muzee americane.
De regulă, avem ideia fixă că numai arta europeană este majoră prin formă, conținut și mesaj, în timp ce artele restului planetei ar fi
undeva în jurul nostru, între popular și meșteșug. Ne-am arogat dreptul de a declara arta europeană ca artă majoră! âmi dau acum seama că nici că se poate o eroare, dar și o nedreptate mai mare față de restul civilizațiilor planetei. De cînd s-a născut Istoria Artelor au început și împărțeala, ierarhizarea, eternizarea a numai anumitor valori. Mă gîndesc numai că și asiaticii, africanii, precolumbienii, australienii își au un Davinci al lor, un Brâncuși al lor… Europenii au tendința să diminueze importanța celorlalte culturi planetare. Din această cauză se poate vedea că procesul este și invers: cultura europeană este în mare parte ignorată de cetățenii majoritari ai
restului planetei. Poate că vom ajunge, totuși, la înțelepciunea de a ne respecta reciproc împlinirile artistice și culturale. Planeta mai are încă de traversat mari necunoscute istorice pînă cînd în cărțile de istorie a artei din Europa vom întîlni, alături de artiștii actuali, pe cei din restul lumii!

După decernarea diplomelor tinerilor plasticieni americano-români,
protocolul ne-a reunit pe mulți pînă peste orele înserării, fapt pe care l-am continuat și în seara celei de a doua zile, cînd un adevărat cenaclu literar “băcăuan”, asemănător cu cel din “Cenaclul Octavian Voicu” s-a pus în evidență. Nu m-am așteptat ca aici, atît de departe de casă, să mă simt ca în Bacăul natal, să trăiesc
aceleași sentimente și să regăsesc mediul cultural românesc nealterat. Am întîlnit români ce locuiesc de mulți ani în Statele Unite fără să știe engleza, poate doar un minim necesar. Acum am înțeles și de ce viața americană se desfășoară, de regulă, în mijlocul propriei comunități. Oamenii de aceeași nație se caută între ei, se vizitează, muncesc împreună dacă se poate, locuiesc în zone unde se pot întîlni mai des. Acest fapt face ca limba natală să fie limba de comunicare sufletească, engleza fiind una de contact între civilizații și etnii. Aici se gîndește, realmente, românește! Din păcate, copiii născuți aici nu preiau mai nimic din esența culturală părintească, devenind orfani de istorie proprie. Ei se trezesc a avea o educație ce nu mai are mare lucru în comun cu românismul, cu felul românului de a fi. âi interesează mai mult mașinile de lux, vilele și averile uriașe, neinteresați de valorile culturale, pe care de altfel nu aveau cum să le cunoască în această lume în care fiecare comunitate începe a fi ea însăși și se termină a fi parte din giganticul conglomerat american. Mașina de făcut americani funcționează perfect. Sînt necesare trei generații!
…în dimineața zilei de duminică am vizitat din nou simezele din Orășelul Galeriilor: Middleburg. Am avut două vizionări în două dintre galerii. Putem spune că am reușit un prim pas!: cîteva picturi ne-au fost alese pentru testarea reacției clienților. Una dintre lucrări, cît o palmă de mare, avea să fie cotată la 500 de dolari, cele de 1/1m… nici nu mă gîndesc ce surprize aș putea avea!
Alături de familia Maier străbatem, așadar, America pentru a descoperi oportunități de integrare a artei noastre cu cea americană. Noi facem ce putem, ce ne pricepem. Restul îl va face istoria…

Din Washington pentru „Ziarul de Bacău” – Gheorghe Parascanntre ei au reușit să devină parte a istoriei artei americane, alții s-au pierdut în noianul de

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!