România a avut vărsat de vânt în copilărie! (II)

Gabriel Giurgiu

Noiembrie, 2007: un tip, unul Mailat, omoară (pare-se) o italiancă, pentru a-i fura geanta. Italienii (presă și politicieni), isterici, iresponsabili și histrionici, încep o campanie cretinoidă de declarații și măsuri administrative. Colegii lor (presă și politicieni) români reacționează cam în același fel. Dau contra-declarații, fac scandal, se afișează. Cinic vorbind, ăsta a cam fost norocul campaniei electorale. Brusc, se pare că Europa nu mai este ceva mega-abstract, departat de viața cotidiană. Apare ceva energie în dezbateri (chiar dacă negativă).

2004, Place Schumann: locul este ticsit de care de televiziune turcești. Sunt înnebuniți, turcii. Se discută șansele aderării lor. Zic mersi că noi am trecut de mult de momentul ăsta. Noi nu mai avem nici o emoție. Vom fi acolo, în UE. La centrul de presă există două subiecte de discuție. în limba română se vorbește de Miron Cozma. în toate celelalte limbi europene se vorbește de Turcia și de decizia istorică de a-i primi sau nu la negocieri. Ergo: ziariștii români aleargă dupa câte un oficial european și îi pun întrebarea standard: „Ce părere aveți de eliberarea lui Miron Cozma?”. „Excusez-moi, Miron Qui?” „Cozma” „C’est qui, ce Cozma?” „Liderul minerilor care…” „Aaaaaaa, ça, c’est une affaire interne, ehhhh, oui, nous salutons les efforts de la Roumanie, bla, bla.” La București, televiziunile de știri titrează: „Oficialii europeni refuză sa comenteze cazul Cozma”.

23 noiembrie 2007. S-au terminat alegerile pentru PE. Prezența a fost de 30%. Cam pe media europeană, nici mai mulți, nici mai puțini. Campanie electorală liniștită. De aceea, a părut plicticoasă. Adică, s-a discutat mai mult despre chestiunile europene decât despre ale noastre. Jalnic! România nu a trimis nici un parlamentar naționalist sau extremist la Bruxelles. PRM și PNG au rămas pe afară. O singură excepție: László Tökés, care a candidat independent. Este o diferență uriașă față de Bulgaria sau țările din valul 2004.

3 decembrie 2007. Continuă reacțiile la declarațiile comisarului Kovács. Dacă pierde acțiunea, Guvernul român trebuie să dea banii înapoi în cazul taxei de primă înmatriculare. Pe cealaltă jumătate de ecran, casa în care doarme Miron Cozma arată neschimbată. E deja 10 dimineață. Cred că omul bea deja cafeaua.

în cazul că nu am reușit să fiu clar, dacă reacția ta, românule din UE, este ceva de genul: „ce a vrut ăsta cu istorioarele lui?”, să mă fac mai bine înțeles. România lui decembrie 2007, la un an de UE, seamănă al naibii de tare cu aia a lui 2004, la doi ani înainte. Autoritățile își văd de meciurile interne. Aderarea a trecut la „pasive”, „chestii cu care ne mândrim când avem timp”. Modernizarea țării este pe planul doi sau trei și se face când avem pauză în meciul cu „palatul ălălalt”. Presa își vede de „ce vrea publicul”. Faptul că România nu e o țară singură pe lume ne deranjează. Ne interesează ce se întâmpla la Bruxelles doar dacă vreun oficial al Comisiei sau vreun parlamentar european „combate” cu vreunul de-al nostru. Altfel, să fie la ei acolo.

Evident, elementul de continuitate se dovedește a fi și Miron Cozma. Nu scăpăm de obsesiile copilăriei. E ca și cum am făcut vărsat de vânt la doi ani și acum, la adolescență, credem că ne-au rămas semne pe față. și nu putem să ne uităm și noi la o fată, să ne vedem de viață. Ne obsedează vărsatul de vânt din copilărie.

Să nu uit, Doamne iartă-mă: încă nu au găsit-o pe Elodia! și suntem deja de un an în UE.
teri (chiar dacă negativă).

2004,

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!