~2 min lectură 0 comentarii

România a obţinut trei medalii la Olimpiada de Informatică a Europei Centrale

Redacția Ziarul de Bacău

România a obţinut trei medalii – două de argint şi una de bronz – la cea de-a 17-a ediţie a Olimpiadei de Informatică a Ţărilor din Europa Centrală şi de Est, desfăşurate în perioada 12-19 iulie la Kosice, în Slovacia.

Conform unui comunicat de presă remis, marţi, AGERPRES, medaliile de argint au fost obţinute de Bogdan-Cristian Tătăroiu (clasa a XII-a) şi Vlad Alexandru Gavrilă (clasa a IX-a), amândoi elevi ai Liceului Internaţional de Informatică din Bucureşti. Victor-Cristian Ionescu, elev în clasa a XI-a la acelaşi liceu, a intrat în posesia unei medalii de bronz. Din lotul olimpic de informatică al României a făcut parte şi Alexandru Tache, elev în clasa a XI-a la Colegiul Naţional de Informatică „Tudor Vianu” din Bucureşti.

La cea de-a 17-a ediţie a Olimpiadei de Informatică a Ţărilor din Europa Centrală şi de Est au participat peste 40 de elevi din Croaţia, Republica Cehă, Germania, Ungaria, Polonia, România şi Slovacia. Au avut statut de invitat delegaţii din Bulgaria şi Elveţia.

Conform regulamentului, fiecare stat poate înscrie în concurs o echipă formată din maximum patru elevi a căror vârstă nu depăşeşte 19 ani la data concursului. AGERPRES

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.