România, datornicul umil

Ștefan RADU

Ieri, Christine Lagarde, directorul general FMI, a trecut pe la Cotroceni pentru a fi sigură că Misiunea Fondului în România nu va fi „perturbată” de vreo surpriză precum cea de la Budapesta. Vecinii noștri de la vest s-au săturat de „binefacerile” cămătarului internaţional care – în numele unor reforme imaginare – ne cere să ne împrumutăm şi când n-avem nevoie de bani. Preşedintele Băncii Centrale Ungare, György Matolcsy, a cerut, luni, în scris, Fondului Monetar Internaţional să-şi închidă reprezentanţa de la Budapesta. În epistola către Lagarde el dă asigurări că ţara sa va returna înainte de termen ultima tranşă din datoria de 20 de miliarde de euro şi mulţumeşte instituţiei pentru sprijinul acordat la începutul crizei. Însă efectele pe termen mediu şi lung al măsurilor impuse de FMI nu şi-au arătat eficienţa, ba chiar se dovedesc, în aces moment, a fi obstacole serioase în procesul de relansare economică.

Guvernanţii români, în schimb, acompaniaţi şi chiar îmboldiţi de „superguvernatorul” Isărescu, o ţin gaia-maţu: „Avem nevoie de un nou acord cu FMI!”… Degeaba spun unii şi alţii (finanţişti recunoscuţi şi oameni din mediul de afaceri credibili) că ne-am ştrangulat cu „centura de siguranţă” atât de dorită de preşedintele Băsescu şi – mai nou! – premierul Ponta. Mâine, în Capitală, soseşte Misiunea FMI pentru a face bilanţul ultimului acord şi pentru a discuta condiţiile pentru un nou împrumut „preventiv”. Deja am fost declaraţi ca fiind „cel mai bun client al FMI din Europa”… Conducătorii sunt docili, acceptă toate condiţiile impuse, iar poporul este letargic şi nu dă semne de revoltă în stradă. Ce creditor nu-şi doreşte un îndatorat imbecil care crede că există bunăstare pe datorie?!

Cu profesionalism, analistul economic Florin Câţu a făcut, zilele trecute, un gest de-a dreptul romantic: i-a scris o scrisoare Christinei Lagarde solicitându-i acesteia să respingă cererea Guvernului Român de a încheia un nou acord cu FMI. Mă întreb dacă nu cumva cererea a fost dictată chiar de Lagarde… Florin Câţu demonstrează cu cifre din economia reală că „FMI a fost spectator şi a privit cum banca centrală ratează propriile ţinte de inflaţie în fiecare an (inflaţia a fost mai mare decât ţintele). FMI a fost spectator şi a asistat cum salariile din sectorul public au fost tăiate doar pentru şase luni şi apoi reîntregite în doi ani, în timp ce restul economiei rămânea în criză, iar şomajul continua să crească. FMI a fost spectator în timp ce propriile estimări privind performanţa economiei au fost prea optimiste în fiecare an începând cu 2009”.

Singurul rezultat concret al relaţiei cu FMI este perpetuarea unei clase politice polpuliste, în mare parte coruptă, care a îndatorat ţara pentru următoarele trei generaţii doar pentru a asigura pomenile electorale ce asigură voturile unui electorat debusolat şi fără pregătire economică. N-ar fi, oare, cazul să schimbăm „metoda”?…