~2 min lectură 0 comentarii

Românii care vor cumpăra maşini electrice ar putea primi până la şase vouchere prin „Rabla”

Redacția Ziarul de Bacău

Cumpărătorii români care vor opta pentru achiziţionarea unei maşini electrice ar putea beneficia de şase vouchere prin programul „Rabla”, a declarat, miercuri, Laszlo Borbely, ministrul Mediului şi Pădurilor.

„Avem o Ordonanţă de Urgenţă care acordă facilităţi celui care va avea posibilitatea să cumpere o maşină electrică. În acest sens, am făcut o propunere de transpunere a Directivei Europene. Astfel, în programul Rabla noi propunem să introducem o facilitate, adică în cazul în care cineva sau o instituţie publică să primească un număr de şase tichete valorice pentru fiecare autoturism vechi dat spre casare. Condiţia este să cumpere o maşină electrică.”, a afirmat Borbely.

Totodată, oficialul a menţionat că prin intermediul viitoarei Ordonanţe de Urgenţă autorităţile care vor prefera să cumpere maşini electrice sau hibrid ar putea primi o reducere de până la 25% din preţul maşinii, suma fiind suportată din Fondul de Mediu.

„Se analizează posibilitatea ca în cazul în care aceste autorităţi care achiziţionează cu prioritate vehicule hibrid sau electrice să primească o reducere de 25% din valoarea vehiculului, sumă suportată din Fondul de Mediu. Vreau să precizez că această facilitate nu poate fi cumulată cu cea referitoare la cele şase vouchere”, a subliniat ministrul Mediului.

Laszlo Borbely a precizat că ideea subvenţionării maşinilor electrice în valoare de 5.300 euro, raportat la tariful unui tichet de 3.800 lei înmulţit cu şase tichete, va fi pusă în practică odată cu punerea la punct a unei infrastructuri specifice.

„Problema de fond este infrastructura. Va trebui să vedem cum facem cu acest lucru, pentru că sunt unele baterii care stau 8 ore la încărcat iar altele care se încarcă în 30 de minute, dar sunt mai scumpe. Infrastructura de care vorbesc poate fi realizată de orice firmă. Orice propunere este binevenită”, a spus Borbely.

Miercuri, ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a avut o întâlnire cu directorul general al Grupului Dacia Renault, Jerome Olive, la sediul ministerului.

Tema discuţiei a vizat modul în care cumpărătorii de maşini electrice ar putea beneficia de facilităţi.AGERPRES

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.