Sâmbătă, în ziua în care Charles și soția lui, Camilla, au fost încoronați, comunitatea românească din Harrow a sărbătorit evenimentul, într-un parc din apropierea Londrei, cu mici, cârnaţi, kurtos kalacs, papanaşi, cozonaci şi muzică tradiţională.
Reprezentanţi ai comunităţii de români din regiunea administrativă Greater London au îmbrăcat costume populare, au încins grătarele şi au pregătit tarabele cu produse româneşti încă de dimineaţă, în timp ce Charles şi soţia sa, Camilla, părăseau Palatul Buckingham şi se îndreptau spre Westminster Abbey, pentru a fi unşi rege şi regină, scrie agerpres.ro.
Românii și englezii deopotrivă s-au desfătat cu micii produși de o familie din Oituz, județul Bacău
Vedetele oricăror târguri cu produse tradiţionale româneşti sunt, şi în Marea Britanie, micii: „Britanicii sunt foarte receptivi la preparatele româneşti şi sunt foarte încântaţi în special de mici, dar şi de produsele afumate, şi chiar avem unii clienţi care sunt fani”, a declarat Ioana Bolache din Oituz, Bacău, mutată la Londra de 10 ani, prezentă la festivalul RoConect din ziua încoronării cu produse bazate pe reţete tradiţionale.
„Ne bucurăm să îi facem fericiţi pe românii care locuiesc în zonă, să le oferim ce avem noi mai bun, ca să se simtă mai aproape de casă, mai ales în această zi specială. Acest business l-am început acum cinci ani împreună cu soţul meu şi avem aici angajaţi români, magazine româneşti şi măcelărie românească”, a declarat ea alături de un costum popular din Oituz, lucrat manual, vechi de 50 de ani: „Este un costum de nuntă, a fost al bunicii. I-am trimis poze şi se bucură că l-am expus aici”, a adăugat Ioana Bolache.
Două românce din zona Moldovei, Maria şi Simona, stabilite în Marea Britanie de 17, respectiv 15 ani, au adus „reţetele bunicii” în Marea Britanie.
„Noi respectăm reţetele bunicii în mica noastră afacere şi preparăm aici prăjiturile copilăriei, cozonaci moldoveneşti, cornuleţe şi multe altele. Britanicii sunt clienţi curioşi, dar românii sunt cei fideli. Torturile-savarină sunt preferatele britanicilor şi eclerele, dar cele mai multe comenzi vin de la români”, a spus Simona pentru care ziua încoronării este una specială.
La festival au fost prezente şi brânzeturi preparate după reţete româneşti din lapte de la vaci din ferme din Marea Britanie.
„Am adus caş proaspăt, telemea de mai multe feluri, urdă, caşcaval afumat, brânză cu diverse condimente, toate pregătite într-o făbricuţă a noastră, în parteneriat cu o firmă britanică de unde preluăm laptele neprocesat. Vindem pe bază de comenzi, dar şi în magazine şi, de asemenea, mergem la târguri unde prezentăm produsele tradiţionale româneşti”, a declarat George Laurenţiu Tilea originar din judeţul Argeş şi stabilit în Marea Britanie din 2015.
Citește articolul integral pe agerpres.ro
Lasă un răspuns