Cetățenii, dar și firmele sau funcționarii publici, pot transmite începând de marți, sesizări referitoare la problemele întâmpinate în administrație (birocrație excesivă, proceduri greoaie, solicitări redundante de documente sau lipsa digitalizării serviciilor publice), pe platforma online „Fără hârtie”.
Din punct de vedere tehnic și al securității, platforma „Fără hârtie” asigură protecția datelor și funcționarea optimă pe toate tipurile de dispozitive, grație Serviciului de Telecomunicații Speciale, dezvoltatorul tehnic al platformei, scrie hotnews.ro.
„Toate reclamațiile care respectă criteriile platformei sunt publicate transparent. Ele pot fi consultate de public în funcție de instituții, tip de problemă și localitate”, spune Guvernul.
Platforma permite identificarea problemelor recurente și agregarea acestora la nivel sistemic. La fiecare 30 de zile, Guvernul promite că va centraliza 10 dintre cele mai frecvente probleme și le va transmite spre analiză și soluționare instituțiilor abilitate.
„Criteriile de selecție pentru cele 10 probleme sunt: frecvența cu care apare o disfuncționalitate în sesizările primite, impactul acesteia asupra cetățenilor și natura soluției necesare (administrativă sau legislativă)”, susține Guvernul.
Problemele care țin de practici administrative sunt comunicate direct instituțiilor responsabile, care trebuie să ia măsuri pentru a le corecta. În cazul problemelor care necesită modificări legislative, grupurile de lucru ale Consorțiului Consultativ al CERB, din care fac parte reprezentanți ai mediului asociativ, ai cetățenilor și ai mediului de afaceri, dezbat și găsesc soluții pentru modificarea legilor respective.
Odată ce încarcă o sesizare pe platformă, cetețeanul va fi informat cu privire la etapele încărcării sesizării pe platformă (procesare, validare și publicare) și cu privire la pașii parcurși pentru soluționarea problemei la nivelul instituției responsabile sau din perspectiva cadrului legal aplicabil.

Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.