Infrastructura rutieră din Moldova, și mai ales cea care traversează județul nostru, a fost unul dintre subiectele abordate în cadrul conferinței de presă susținute de președintele Senatului, Crin Antonescu, și primarul Romeo Stavarache. Aceasta a avut loc la sediul Partidului Național Liberal (PNL) Bacău, vineri, la finalul vizitei pe care Crin Antonescu a făcut-o în Bacău.
Liderul PNL a fost vizibil marcat de Spitalul Municipal, dar nu a uitat să puncteze că „municipiul Bacău are și alte proiecte importante, așa cum este șoseaua de centură”.
Primarul Romeo Stavarache a completat că ruta ocolitoare a Bacăului este parte dintr-o importantă autostradă și de aceea a putut fi introdusă la finanțare europeană. „Șoseaua de centură este parte componentă a Coridorul paneuropean IX, care va lega Sudul de Nordul Europei printr-o autostradă – a declarat primarul municipiului Bacău. Este vorba de autostrada București – Siret”.
Întrebat despre infrastructura rutieră din Moldova și decalajul care există între regiunile de dezvoltare din România, Crin Antonescu a spus că lasă acest capitol pe seama experților. „PNL dovedește ce poate face prin miniștrii și liderii locali pe care îi are – a declarat Crin Antonescu. Este evident că suntem hotărâți să reducem decalajul dintre Moldova și celelalte regiuni, dar vă spun că Moldova a arătat multă deschidere față de alte regiuni ale țării. Miniștrii și specialiștii se vor pronunța în privința celei mai bune variante de autostrăzi”. „Suntem de acord cu propunerea Guvernului de a aduce autostrada din Brașov prin Bacău – a precizat primarul Stavarache. Astfel, Coridorul IX va fi legat de Coridorul IV printr-o autostradă la costuri mult mai mici, pentru că o autostradă Sibiu – Brașov – Bacău este mult mai ieftină decât una Târgu Mureș – Iași”.
Claudiu TĂNĂSESCU
gabi a zis
S-o vedem si pe asta. Multe s-au mai promis in materie de autostrazi, dar putine s-au concretizat. Greu le-a fost la oamenii astia sa observe ca cea mai usoara varianta de a ajunge din Moldova in Ardeal este pe varianta Bacau – Onesti – Tg. Secuiesc – Brasov. Oricum asta este ruta care duce o mare parte din trafic si la momentul actual intre cele doua regiuni si cred ca o autostrada este pe deplin justificata.
cineva a zis
Sunt de acord cu Gabi, promisiuni s-au facut mereu iar pe „hartie” stam bine la autostrazi, dar de la fapte la vorbe e distanta mare, cam cate autostrazi avem.
Intr-adevar cea mai logica si „clasica” varianta e Brasov -Onesti-Bacau.
Sa speram ca si Bacaul va face parte dintr-un astfel de coridor, beneficiile sunt imense
De-ar da sa fie asa! a zis
Ma raliez celor doi antecomentatori.
Este mai valoroasa, mai importanta, mai realizabila. In primul rand se face pe ceva existent si nu pe vise precum Tg.Mures-Iasi. Deschide direct accesul bacauanilor in cadrul judetului prin segmentul Bacau-Onesti. Face legatura facila cu Iasul prin segmentul Bacau -Iasi. Regandeste varientarea Onestiului prin legarea directa intre portinea de la Belci spre sensul giratoriu de la iesirea spre Adjud, prin stanga Onestiului si iesirea de la Vasion. Apoi segmentul Onesti-Tg.Secuiesc-Brasov este perfect realizabil prin latirea drumului. ajungand la Brasov intrii in culuarul paneuropean cu acces liber spre Sibiu pe de o parte si spre sud, Bucuresti, pe de alta parte.
Asta scoate Bacaul in drum.