~2 min lectură 0 comentarii

Romică Botoi se întoarce în Consiliul Local Bacău. Cum se schimbă calculele majorității PSD-ALDE-PMP

Florin Popescu

Romică Botoi se întoarce în Consiliul Local Bacău din partea PSRo, după ce el și alți doi membri ai formațiunii au fost demiși prin Ordin de Prefect. Încetarea mandatului a fost anulată de instanță, iar Consiliul Local va lua act la următoarea ședință și va anula hotârârea prin care postul a fost vacantat.

PSRo a avut patru reprezentanți în Consiliul Local Bacău, însă 3 au fost demiși în urma unor decizii interne ale partidului urmate de Ordine de Prefect, iar unul a demisionat. Locurile vacante nu au fost ocupate, din cauza situației neclare a PSRO, partid aflat în dizolvare.

Romică Botoi este primul dintre cei trei membri excluși, procese pe rol mai au Eusebiu Diaconu și Cristinel Manolache.

Până acum, după excluderile de la începutul anului, în Consiliul Local Bacău PSD avea 9 consilieri, PNL 5, ALDE 2, PMP 2, la care se adăuga independentul Cristian Ghingheș. Alianța majoritară era PSD-ALDE-PMP, cu 13 voturi, în timp ce opoziția avea 6, asigurate de PNL și independentul Ghingheș.

Prin întoarcerea lui Botoi, numărul aleșilor locali în funcție crește de la 19 la 20. Majoritatea simplă este asigurată ca și până acum de PSD, ALDE și PMP. Pentru majoritatea de două treimi însă, este nevoie de 14 voturi (față de 13 până acum), iar acestea pot fi asigurate de PSD, ALDE, PMP și consilierul PSRo reîntors prin decizia din justiție.

Practic, PSD are asigurat votul lui Romică Botoi, pentru că acesta a fost exclus inițial din PSRo tocmai pentru că a votat alături de social-democrați.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.