S-a tras cortina peste Campionatul Mondial de box. Rusia, cu opt medalii obținute, dintre care trei de aur, a dominat această competiție care s-au desfășurat la Chicago, oraș care a primit în ultimul moment organizarea, în locul Moscovei. Pe locurile următoare în ierarhia campionatelor s-a situat Italia, cu patru medalii, dintre care două de aur, și țara gazdă, SUA, cu două medalii de aur. În acest fel, Rusia și-a ameliorat totalul de cinci medalii, dintre care trei de aur, al ediției precedente, de la Mianyang (China). Ediția precedentă, din 2005, a fost, însă, dominată de Cuba – opt medalii, patru de aur, marea absentă a turneului de la Chicago, motivul absenței fiind unul de ordin politic: pur și simplu, conducerea țării a interzis participarea lotului de box, după ce a constatat că defectările din rîndul pugiliștilor săi au ajuns la o frecvență nemaintîlnită: nu mai puțin de cinci campioni olimpici de la Atena, din 2004, au fugit numai anul acesta în străinătate. La Chicago, anul acesta au obținut medalii 19 echipe, 7 dintre acestea obținînd aur. Printre ele nu se află și România, una dintre forțele recunoscute ale pugilatului amator și, acum, și profesionist, ai căror reprezentanți, opt pugiliști, nu au reușit nu numai să urce pe podiumul campionatelor mondiale, dar nu au obținut nici măcar un loc în sferturi, care califică pentru Jocurile Olimpice de la Beijing, din 2008.
(Cristi SAVA)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.