• prima zi nu a adus cozi în farmacii și la cabinetele medicilor de familie • Direcția de Sănătate Publică a făcut un control în județ, să vadă cum se acordă medicamentele subvenționate
Medicii din județ au început să emită, de pe 15 august, noile rețete pentru medicamentele compensate cu 90% ale bătrînilor. De aceste medicamente beneficiază pensionarii care au venituri sub șase milioane de lei. Deși farmaciștii și medicii de familie se așteptau la cozi uriașe la ușa cabinetelor și farmaciilor, vîrstnicii nu s-au înghesuit. Asta și pentru că reducerea se face la prețul de referință al medicamentului cu cel mai mic preț de pe piață, ceea ce înseamnă pentru un medicament o reducere cu 15.000 de lei. Medicii de familie, dar și cei specialiști, prima verigă din sistemul sanitar prin care se acordă rețetele compensate, și-au luat, de altfel, la recomandările Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS) din Bacău, măsuri de precauție. Aceștia și-au programat pacienții pe liste în funcție de urgențe. „Casa ne-a spus că sînt fonduri pentru toată lumea, pe toată luna. Pe acestă cale doresc să fac un apel la toți bătrînii, să nu se înghesuie pentru că avem și alți pacienți, iar rețetele sînt eliberate de toate farmaciile care au contract cu Casa de Sănătate. Noi încercăm să îi programăm pe bătrîni din timp, astfel încît numărul acestora să fie în jur de 20 de persoane zilnic. Astfel, nu se fac aglomerații nici în farmacii”, ne-a declarat medicul de familie Camelia Roatis.
Medicii de la Dispensarul nr. 1 au pus la punct un fluturaș tip pentru pensionari, astfel încît medicii să aibă certitudinea că bătrînii nu au cumva pensia mai mare de șase milioane de lei, sau pensii care însumate depășesc baremul de acordare a medicamentelor compensate cu 90%. Aceștia trebuie să completeze formularul pe care este trecut numele, numărul talonului de pensie din ultima lună, codul numeric personal, adresa și declarația pe propria răspundere că pensia este sub șase milioane de lei.
Bătrînii nu s-au înghesuit ieri la doctorii de familie, iar holurile cabinetelor erau aproape goale. Cei cîțiva pensionari pe care i-am găsit la medici la primele ore ale dimineții se temeau totuși să nu rămînă cumva fără medicamente. „Am venit de dimineață, pentru că doctorița mea are program după-masă și vreau să evit aglomerația. Apoi nu știu dacă mai găsesc medicamentele în farmacie”, ne-a mărturisit Maria Bănică.
DSP a controlat farmaciile
Direcția de Sănătate Publică (DSP) din Bacău a demarat un control prin farmacii să vadă cum decurge regimul de acordare a medicamentelor către bătrîni. „Echipele noastre s-au deplasat în județ să verifice modul de acordare a compensatelor cu 90%. Au fost controlate 65 de farmacii, din care 47 din Bacău, 12 din zona Onești – Slănic Moldova – Dofteana și șase din Moinești. Toate aveau programul primit de la CJAS, nu erau cozi și activitatea decurgea normal”, ne-a declarat medicul Cornelia Cojocaru, directorul DSP Bacău. Instituția băcăuană a pus la dispoziția pensionarilor cu nemulțumiri, dar și celorlalte persoane care au ceva de reclamat în privința normelor igienico-sanitare două telefoane. „Pînă la 21.30 se asigură permanență, iar reclamațiile oamenilor sau pensionarilor nemulțumiți de ceva în acordarea compensatelor se preiau la telefoanele 51.28.50 sau 51.09.17”, a precizat directorul DSP Bacău. (Monica IANCU, Claudiu TĂNĂSESCU)
Lasă un răspuns