La sala Ateneu din Bacău a avut loc, marți seara, festivitatea de deschidere a Olimpiadei Naționale de Limbi Romanice (spaniolă și Italiană), competeție rezervată elevilor din clasele VII-XII. Momentul inaugural a beneficiat de prezența Manuelei Delia Anghel, inspector general limbi romanice (spaniolă și Italiană) în cadrul Ministerului Educației Naționale, a conducerii Inspectoratului Școlar Județean Bacău, a subprefectului Dorian Pocovnicu, a viceprimarului Vasile Tescaru și a consilierului local Ilie Bârzu.
“A învăța limbi moderne în epoca mondializării nu înseamnă numai cunoașterea unei limbi elegante, distinse, dar și o cheie esențială pentru accesul la cunoaștere, dezvoltare și democrație, o cheie care deschide porțile unor multiple orizonturi. Dar înseamnă și împlinire personală și culturală”, a spus inspectorul general Manuela Delia Anghel, care a încheiat prin a le ura olimpicilor mult success, în limbile italiană și spaniolă. Semnalăm totodată și o prezență inedită, în persoana șefei de catedră de la Institutul Cervantes, Mila Crespo Pico, cea care, în cuvântul inaugural, a încercat și a și reușit să le transmită celor prezenți în sală un mesaj în limba română. La rândul său, inspectorul școlar general Theodora Șolcan le-a adresat concurenților un prietenesc salut de bun venit în Bacău, adăugând că “Spațiul pe care l-ați creat prin venirea dumneavoastră aici devine unul privilegiat, pentru că odată cu dumneavoastră ați adus în Bacău toate aspirațiile dumneavoastră, toată dorința, determinarea de a reuși. Într-o lume globalizată și copleșită de criză, poligloții devin privilegiați”. Subprefectul Dorian Pocovnicu le-a reamintit competitorilor importanța evnimentului organizat în urbea lui Bacovia și mai ales valoarea pe care o dă olimpiadei prezența elitei României în domeniul limbilor romanice. “Am să mă extrag din exprimarea făcută de organizatori la prezentarea prezidiului, întrucât eu sunt doar un partener al dumneavoastră, personaliățile marcante care își vor da concursul pentru reușita acestui eveniment fiind dumneavoastră, elevii competitori și profesorii care v-au pregătit. Succes!”, le-a urat olimpicilor subprefectul Dorian Pocovnicu.
“Dacă ați ajuns la acest nivel al competiției, înseamnă că sunteți cei mai buni din țară, înseamnă că faceți aceasta din pasiune. Am apreciat totodată calitatea aplauzelor pentru doamna Mila Crespo, datorită accentului dumneaei, cred. Vă felicit pentru asta și vă doresc mult succes!”, a declarat viceprimarul Bacăului, Vasile Tescaru. În încheierea festivității, elevi de la Colegiul Național de Artă “George Apostu” au prezentat câteva extrem de reușite momente artistice. Reamintim că peste 200 de elevi de liceu din toată țara vor concura la diferite probe scrise și orale la cele două limbi romanice, italiană iI spaniolă, sâmbătă urmând să fie premiați ocupanții locurilor fruntașe. (Florentin RADU)
Lasă un răspuns