– la eveniment au participat peste 40 de expozanți din toată țară u Uniunea și Ordinul Arhitecților au prezentat o expoziție cu lucrările reper realizate în Regiunea Nord-Est
La Centrul de Afaceri și Expoziții (CAEx) „Mircea Cancicov” Bacău s-a deschis ieri primul târg dedicat amenajărilor interioare, exterioare și mobilierului. Au dat curs invitației organizatorilor, SC Centrul de Afaceri și Expozițional, alături de Uniunea Arhitecților din România și Ordinul Arhitecților din România, filialele regionale Bacău-Neamț, peste 40 de expozanți din toate colțurile țării.
Cuvântul de deschidere i-a aparținut lui Corneliu Pricope, directorul general al CAEx, care le-a mulțumit celor prezenți. „La această expoziție oferim soluții atât pentru persoanele fizice, cât și pentru cele juridice – a declarat directorul Pricope. Sperăm ca acest eveniment să sprijine mediul de afaceri și la final să realizați cât mai multe contracte”. În continuare au vorbit Gelu Tudorache, președintele Uniunii Arhitecților, apoi Constantin Amâiei de la Ordinul Arhitecților, și la final Ilie Bârzu din partea Consiliului Local Bacău.
„Timp de trei zile vizitatorii, dar și firmele interesate, vor putea afla despre ultimele tendințe în domeniul design-ului de interior și exterior și vor beneficia de consultanță în arhitectură și proiectare în construcții, soluții de finanțare pentru construcții sau soluții pentru decorarea interiorului și exteriorului unui apartament sau unui spațiu de birouri – a precizat Corneliu Pricope. Sunt prezenți producători și distribuitori de uși, ferestre, luminatoare, sisteme vitrate, porți, trape, pardoseli, scări, pasarele, balustrade, vopsele, acoperiri decorative, obiecte sanitare, corpuri de iluminat, echipamente pentru încălzire și ventilație, mobilier, piscine, jacuzzi și alte accesorii”.
Dacă la parter sunt expuse produsele firmelor prezente, la etaj băcăuanii pot vedea expoziția arhitecților din Regiunea Nord-Est, cu edifiicii de reper în această zonă. Tot aici este și miniexpoziția elevilor de la Colegiul Național de Artă „George Apostu”.
Expo Ambient Design a cuprins vineri și o conferință a arhitecților.
Firma Nett Front a adus în Bacău uși pentru mobilier. “Suntem din Târgu Mureș și pentru prima oară la un astfel de eveniment în Bacău. Avem însă mulți colaboratori în Bacău cărora le furnizăm fronturi pentru mobilier, adică uși pentru mobilier. Folosim tehnologie de ultimă oră în domeniu și lucrăm cu materiale de calitate superioară, cum ar fi MDF-ul înfoliat, vopsit sau lemnul masiv, având ca grup țintă clienți exigenți, dornici să achiziționeze un mobilier deosebit de calitate superioară.”– a declarat Attila Szegedi, PR manager SC Nett Front SRL.
Firma Tektum din Bacău a adus la târg o serie de noutăți în domeniul construcțiilor. „Am venit cu produse din tablă pentru acoperișuri – a declarat Nicolae Teodorescu, director vânzări. Aducem ca noutate produsele din tablă cu rocă vulcanică «Decra» produse în Noua Zeelandă și produsele industriale «Joriside» din Belgia, folosite pentru construcția halelor industriale metalice”. Au fost prezente însă și nume importante în domeniul construcțiilor, ca Vasion sau Baumax. Programul de vizită este vineri și sâmbătă de la 10 la 18, iar duminică până la 16.
Lasă un răspuns