Băcăuanii au timp până duminică să achiziționeze produse alimentare și nu numai venite din toate colțurile țării, în târgul din Piața Tricolorului.
Ștefan POPA
Băcăuani au venit ieri, de dimineață, în Piața Tricolorului, unde s-a deschis Târgul de primăvară. Aici, micii producători au scos pe tarabe la vânzare produse alimentare și nu numai din Bucovina, Ardeal, Moldova sau Oltenia. Chiar dacă doar o parte dintre comercianți, mai harnici, și-au amenajat standurile, băcăuanii au avut de unde alege. Cei mai mulți s-au adunat în fața comercianților de produse din carne și lapte, unde pot fi achiziționate de la cârnați afumați sau mușchi, preparate după rețete specifice, până la caș afumat de vacă, capră sau oaie. Prețurile pleacă de la 35 de lei kilogramul de caș afumat și ajung până la 55 de lei, în funcție de rețetă și proveniență.
Sunt însă și comercianți care vând brânză de burduf sau frământată la prețuri mai mici, între 15 și 17 lei kilogramul. Cam aceeași situație este și la produsele din carne, care se vând cu prețuri de la 25 de lei/kg la kaizer sau cârnați până 45 de lei mușchiul, pastrama sau ceafa afumate. Nelipsiți din peisaj sunt și kurtos colacii care fac delicul iubitorilor de dulciuri, dar și standul de turtă dulce modelată în forme de animale, flori sau alte obiecte a căror prețuri variază de la 3 la 12 lei bucata. Vânzătorii au mai adus aici halva la 22 de lei kilogramul, miere de albine, dar și bulbi de flori de aproximativ 40 de sortimete, cu prețuri începând de la 1,5 lei bucata până la 3 sau 4 lei.
Târgul este deschis zilnic între orele 10.00 – 19.00, până duminică, 7 aprilie, și are ca obiective promovarea micilor artizani și meșteșugari, precum și prezentarea produselor tradiționale din toate zonele țării băcăuanilor. El este organizat de SC Centrul de Afaceri și Expozițional Bacău SA.
H2SO4 a zis
Aceste tirguri sunt binevenite si necesare. Ele iti ofera o larga gama de produse de calitate si de o mare diversitate. Locatia pentru amplasarea acestor tirguri mi se pare insa prost aleasa. Un fel de iarmaroc in mijlocul orasului,intr-o zona unde asa ceva nu isi prera are rostul. Acolo in acel loc trebuie sa fluture tricolorul, iar pentru savuroaselor noastre produse traditionale cautati o alta amplasare……..